Când va fi renovată secția de Ginecologie a Spitalului Județean

227
Când va fi renovată secția de Ginecologie a Spitalului Județean - gineco-1488472813.jpg

Articole de la același autor

Lucrările de renovare a secției Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, demarate încă de anul trecut, au fost sistate, la acest moment, toată lumea aflându-se în așteptarea unei rezoluții privind finalizarea sau măcar reluarea lucrărilor de reamenajare a sectoarelor III și IV de pe etajul VII. 


"Din păcate, deocamdată, suntem în plin șantier. Până acum, acolo s-au dat jos doar niște pereți, începuseră să demoleze, dar până la recompartimentarea secției mai era… Avem nevoie de această renovare, dar ne descurcăm și așa. Nu putem spune că suntem înghesuiți, avem suprafața echivalentă cu cea dinainte de a ne muta la etajul IX, dar am dori să fie mai bine, să ne reintegrăm pe sectoarele care ne erau alocate. Oricum, pe noile sectoare se va respecta cu strictețe numărul de metri pătrați pe pacient, conform normativelor europene", a declarat șeful secției, dr. Vlad Tica. 


Desigur, ca pe orice altă secție, și aici ar mai fi nevoie de aparatură. În acest sens, au fost făcute o serie de referate pentru completarea monitoarelor necesare la supravegherea gravidelor din sala de nașteri, dar și pe sectoare. 


La toate acestea, se adaugă necesitatea unui ecograf, pentru a putea consulta gravida în urgență direct. 


"Avem deja promisiunea că vor fi puse pe planul de investiții și că vor fi achiziționate la începutul anului viitor mai multe aparate. În prezent, ne-ar trebui niște ecografe, cardio-tocografe pentru monitorizarea gravidelor internate pe secție sau cele aflate în sala de nașteri. Este adevărat că ne lipsesc mai multe lucruri, dar acestea ne sunt absolut necesare", a completat medicul specialist. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9117 secunde