Cancerul de prostată, o "amenințare" pentru bărbații de peste 45 de ani

549
Cancerul de prostată, o

Articole de la același autor

Cancerul de prostată, ca orice formă de cancer, poate avea vindecare dacă este depistat în forme incipiente de boală. În acest sens, principala condiție este ca pacienții să ajungă la medic și să facă testele prin care este pus diagnosticul.  În lipsa depistării, dar mai ales  a tratamentului, cancerul  de prostată afectează calitatea vieții bolnavului și duce la insuficiență renală și deces. 


După cancerul bronho-pulmonar, cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă formă de cancer la bărbați. Medicii susțin că, față de celelalte forme de cancer, acesta trebuie depistat înainte de apariția simp-tomelor pentru ca pacientul să aibă șanse de supraviețuire. 


"În cancerul de prostată, cel mai important este diagnosticul timpuriu, adică înainte ca starea de sănătate a pacientului să dea semne de boală și astfel să se degradeze. Pe de altă parte, pacienții cu vârste cuprinse între 45 și 50 de ani trebuie să facă un control anual la care se testează valorile antigenului specific de prostată. În categoria celor vizați intră mai ales pacienții cu antecedente de boli inflamatorii sau infecțioase ale prostatei sau aparatului urinar inferior", a explicat dr. Azis Olgun, medic specialist urolog. 


Durerea, primul semn de boală
Semne de alarmă în cazul cancerului de prostată sunt durerea la urinare, urinarea frecventă, mai ales nocturnă, și prezența sângelui în urină, însoțite de dureri lombare, toracice sau pelviene. Toate aceste simptome pot totuși avea și alte cauze cum ar fi infecția, adenomul de prostată sau creșterea de volum a prostatei, rezultat firesc al procesului de îmbătrânire.


"Deși incidența crește simultan cu vârsta, însă putem vorbi de numeroase cazuri de sub 40 de ani, dar care au antecedente în familie și alte afectări prostatice. De aceea, se recomandă ca, pe lângă testele de sânge, medicul urolog să recurgă și la tușeul rectal, o metodă prin care, la nivelul peretelui rectal, va descoperi prezența unui nodul sau a altor neregularități prostatice", spune dr. Olgun.


Când "scapă" pacientul de operație
Cancerele localizate pot fi tratate cu hormoni anti-tumorali sau medicamente citostatice, care reduc tumora prostatică și suprimă capacitatea acesteia de metastazare, adică de invazie în țesuturile înconjurătoare. Anumite medicamente pot încetini evoluția cancerului după ce a depășit glanda prostată. 


"O variantă care «ocolește» operația este brahiterapia, o metodă de asemenea ira-diantă care constă în introducerea în prostată, pe cale transrectală, a unor «semințe» care conțin o substanță radioactivă, de regulă iod radioactiv, ce vor realiza iradierea prostatei în interiorul acesteia. Brahiterapia este o metodă cu atât mai eficientă cu cât eli-berează doza de iradiere în plină tumoră, țesuturile învecinate fiind mult mai puțin iradiate. Spre deosebire de radioterapia externă, se administrează doze aproape duble, crescând astfel eficacitatea anti-tumorală", completează dr. Azis Olgun. 


Așadar, nu trebuie ratată șansa depistării cancerului de prostată prin consult urologic și teste specifice, iar tratamentul poate fi stabilit în funcție de stadiul bolii și vârsta pacientului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 23 Aprilie 2014
Stire din Sănătate : Sute de cazuri de bolnavi de cancer
Miercuri, 30 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : Cum ne protejăm pielea de cancer
Pagina a fost generata in 0.5801 secunde