Campanie gratuită de consultații oftalmologice la Mrini

653
Campanie gratuită de consultații oftalmologice la Mrini - campaniegratuitadeconsultatii-1394034234.jpg

Articole de la același autor

Glaucomul este o afecțiune oftalmologică ce provoacă pierderea ireversibilă a vederii. De aceea, specialiștii recomandă, pe lângă evaluarea tensiunii intraoculare, investigația nervului optic.
Constănțenii care au astfel de probleme pot primi atât informații despre glaucom și factorii de risc care duc la apariția sa, cât și o consultație gratuită, în cadrul celei mai noi campanii demarate de Mrini Eye Hospital, în cadrul căreia, specialiștii vin în întâmpinarea problemelor pacienților.
"Este foarte important ca un număr cât mai mare de persoane să știe cât mai multe lucruri despre această afecțiune și despre factorii de risc ce duc la apariția sa. Cea mai bună protecție împotriva glaucomului este investigația oftalmologică regulată care include o evaluare a nervului optic, ceea ce presupune mai mult decât o simplă tensiune intraoculară. 
În acest context,  Mrini Eye Hospital se alătură Asociației Mondiale a Glaucomului și Asociației Mondiale a Pacienților cu Glaucom în proiectul «Învinge Hoțul Vederii - Glaucomul». 
Clinica "Mrini Eye Hospital" vă invită să participați în zilele de luni, marți, miercuri (10,11,12 martie 2014) la cursuri de informare despre glaucom în cadrul spitalului, începând cu ora 8.00, urmate apoi de o investigație a fundului de ochi prin scanare laser gratuită pentru verificarea nervului optic, cât și măsurarea tensiunii intraoculare.
Tematica acestei campanii este «B.I.G BREAKFAST» (Beat Invisible Glaucoma-Breakfast) - astfel că, în cadrul cursurilor de informare care se țin în cursul dimineții, se va servi simbolic un mic - dejun asigurat de specialiștii clinicii", a explicat dr. Hicham Mrini, specialist oftalmolog, managerul Spitalului Mrini Eye Hospital.  Rezervările se fac pentru grupuri de 25 de persoane pe zi la numărul de telefon 0241/69.01.04.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 27 Februarie 2014
Stire din Sănătate : Încep controalele în spitale!
Sâmbătă, 15 Februarie 2014
Stire din Sănătate : Spitalele ar putea trece la universități
Pagina a fost generata in 0.3733 secunde