Bucătarul Jamie Oliver cere interzicerea laptelui cu ciocolată din meniul cantinelor școlare

949
Revoluția culinară declanșată de vestitul bucătar britanic Jamie Oliver în școlile americane înregistrează prima victorie. La insistențele lui, reprezentanții școlilor de stat din Los Angeles au anunțat că vor interzice din meniul cantinelor băuturile prea dulci. Primul pe lista produselor la care nu vor mai avea acces elevii este laptele cu arome de ciocolată sau căpșuni. Potrivit bucătarului, numai câțiva mililitri din această băutură foarte îndrăgită de copii poate conține la fel de mult zahăr cât o cutie întreagă de suc.
Acesta este doar primul pas în lupta pentru eliminarea alimentelor care îi pot îngrășa pe copii. Meniul zilnic al cantinelor școlare americane conține hamburgeri, pizza, piept de pui în crustă crocantă, adică adevărate bombe calorice.
Jamie Oliver a început această cruciadă în urmă cu doi ani, dar o bună perioadă de timp nu a fost privit cu ochi buni nici de oficiali, care considerau că variantele lui de meniu sunt mult mai scumpe, nici de copii, care ar fi trebuit să mănânce mai multe legume.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9421 secunde