Bolnavii cronic din România își apără drepturile la nivel european

202
Forumul European al Pacienților (EPF) a decis să includă și Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC) în cadrul primei etape a programului "EPF Capacity Building Programme", alături de alte organizații europene de pacienți.

Potrivit unui comunicat transmis de COPAC, scopul acestui proiect este întărirea capacității organizațiilor de pacienți de a promova și a apăra drepturile bolnavilor. "Ne bucurăm că am fost selectați să participăm la acest proiect, încă din prima fază. Programul a fost construit pe o nevoie pe care au resimțit-o și organizațiile membre COPAC în ultimii ani. Avem nevoie de training-uri pe comunicare, scriere de proiecte, relația cu autoritățile și lobby. Așa vom deveni mai puternici în lupta noastră de promovare și apărare a drepturilor pacienților", a afirmat Iulian Petre, vicepreședintele COPAC.

Proiectul se va derula în perioada 2012 - 2014, iar în fiecare an vor fi implicate trei organizații din trei țări membre ale Forumului European al Pacienților. În funcție de nevoile fiecărei țări vor fi organizate sesiuni de comunicare, strângeri de fonduri sau scrieri de proiecte. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6503 secunde