Adrian Gemănaru:

"Au fost momente dificile când Andrei striga «Nu mai pot!», și am continuat cu el în brațe"

18

Articole recomandate

15 copii diagnosticați cu autism, din cadrul centrului de autism "Marea Neagră", cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani, au finalizat cu succes, pe data de 15 mai, "Semi-maratonul București", cursa copiilor, pe o distanță de 850 de metri.

Organizatorii evenimentului i-au premiat la finalul cursei, cu medaliile oficiale de campioni ale competiției, care în mod normal, s-ar fi acordat doar adulților.

"Toți copiii au reușit să termine cu succes probele de alergare la care au fost înscriși, deși a fost aglomerație și mii de oameni adunați la Palatul Parlamentului. Mă simt mândru că împreună cu Cristina Gemănaru am convins oamenii că se poate să reușim împreună. Au fost și momente grele în care la fiecare 5 minute, făceam prezența copiilor de teamă să nu îi pierdem. Au fost momente dificile când Andrei striga «Nu mai pot!», și am continuat cu el în brațe. A fost mai greu decât mă așteptam, dar a meritat!", a declarat psihologul Adrian Gemănaru, director al centrului de autism "Marea Neagră".

Pentru copiii diagnosticați cu autism este foarte greu să se adapteze într-o mare de oameni, cu zgomote puternice, de obicei terapia se face 1 la 1, și treptat, se mai adaugă câte un copil, doi, dar, surprinzător, la maraton copiii s-au descurcat foarte bine, drept dovadă că toți au reușit să termine cursa.

Pe tot parcursul evenimentului, copiii au fost însoțiți de terapeuți, părinții s-au rezumat la rolul de spectatori și au privit de pe margine evoluția micuților.

"Toată deplasarea a fost mai mult ca o excursie. Terapeuții i-au însoțit pe copii și pe drumul de la Constanța la București, părinții ne-au urmat separat, din spate. Vrem să le demonstrăm părinților că acești copii, chiar dacă au sau nu probleme de dezvoltare, e foarte important să nu fie feriți. Dacă nu sunt obișnuiți să se adapteze și să interacționeze, terapia nu mai are rezultatul mult dorit. În contextul de care vorbim, copiii s-au descurcat foarte bine, s-au bucurat că au fost răsplătiți, iar pe viitor vrem să întreprindem cât mai multe evenimente de acest gen, pentru a-i ajuta să evolueze și să se integreze", ne mărturisește Cristina Gemănaru, psiholog. 

Citeşte articolul integral pe sănătate.cugetliber.ro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3168 secunde