Asistentele medicale din Spitalul Județean, specializate peste hotare

364
Asistentele medicale din Spitalul Județean, specializate peste hotare - asistentelemedicale-1410978872.jpg

Articole de la același autor

În urma unui protocol încheiat între Spitalul Județean Constanța și grupul medical turcesc Acibadem, mai mulți medici și asistente medicale din unitatea sanitară vor merge la specializare pe banii spitalului. Primele șase cadre medicale vor începe pregătirea în spitalele turcești încă din această toamnă.  "Sunt multe cadre mediale care merită să fie susținute, mai ales dintre cele tinere, care lucrează în cadrul spitalului. Pe de altă parte, acest protocol a fost încheiat și pentru că avem sectoare care au nevoie de îmbu-nătățiri și de pregătire suplimentară. Un exemplu în acest sens sunt secția de terapie intensivă și blocurile operatorii de pe secțiile de chirurgie, unde avem nevoie de personal foarte bine pregătit. Vrem ca într-un an să trimitem la specializare 25 - 35 de asistente medicale", a spus Dănuț Căpățână, managerul Spitalului Județean Con-stanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Septembrie 2014
Stire din Eveniment : Cristi Borcea, transportat din nou la spital
Pagina a fost generata in 0.8163 secunde