Apel pentru donarea de sânge la Spitalul municipal din Medgidia

1074
Apel pentru donarea de sânge la Spitalul municipal din Medgidia - donaremedgidia-1510648283.jpg

Articole recomandate

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța (CRTS), Protoieria Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia organizează miercuri, 15 noiembrie, între orele 8.30-13.30, o acțiune de donare de sânge, la Spitalul Municipal Medgidia.


"Sunt așteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Năvodari și localitățile învecinate care doresc să îi ajute pe pacienții care au nevoie de tratament transfuzional. Pot dona sânge persoane cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani, cu greutatea peste 50 kg, care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecție HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc. Persoanele peste 50 ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie, o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice și alte boli cronice, care ar contraindica donarea de sânge", explică dr. Alina Mirella Dobrotă, director CRTS.


Cu trei zile înainte de donare este interzis consumul de băuturi alcoolice. În ziua donării se recomandă un mic dejun ușor și minim 500 ml lichide. Persoanele care efectuează o donare completă beneficiază, la cerere, de: șapte tichete de masă pentru produse alimentare; o zi liberă la locul de muncă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariați, scutire de la frecvență în ziua donării, în cazul elevilor, studenților și militarilor; decontarea cheltuielilor de transport în comun, în ziua donării, între localitatea de domiciliu și localitatea unde se efectuează donarea de sânge. Pentru a confirma prezența și pentru informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon al preotului paroh Constantin Romaniuc 0767.989.966. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1518 secunde