Alegeți alimentele bogate în proteine

1684
Specialiștii recomandă consumul de alimente care conțin proteine, întrucât aceste substanțe au un rol important în organism. Ele sunt componente ale tuturor celulelor, fiind necesare creșterii și refacerii țesuturilor. În ceea ce privește rolul lor funcțional, ajută în desfășurarea proceselor metabolice, fiind și componente structurale ale diverselor enzime și hormoni.
Medicii spun că trebuie consumate alimentele care conțin proteine complete, precum ouăle, peștele, carnea de găină, curcan, rață, vită, porc și oaie, brânza, laptele, iaurtul și soia. "Unele alimente bogate în proteine, cum sunt carnea de oaie, porc sau rață, conțin și cantități semnificative de lipide", a arătat dr. Raluca Popescu, medic nutriționist.
În categoria produselor cu proteine incomplete, nutriționiștii amintesc cerealele, orezul, spaghetele, pâinea, fasolea, broccoli, cartofii și arahidele. Ele nu asigură un aport adecvat de aminoacizi și orice proteină fără unul dintre aminoacizii esențiali are o valoare biologică redusă. "Necesarul de proteine depinde de necesitățile de dezvoltare ale organismului și de valoarea biologică a acestora, în funcție de dietă. Aportul total de proteine trebuie să fie de 10-15% din totalul caloric, jumătate de origine animală și jumătate de origine vegetală", a precizat dr. Popescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0738 secunde