€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Ai grijă la miturile periculoase pentru îngrijirea pielii

Ştire online publicată Luni, 27 Mai 2019. Autor: Madlena CĂLUGĂREANU
Unele obiceiuri sunt esențiale pentru îngrijirea pielii și pentru un ten radiant pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, o rutină corectă de îngrijire a tenului poate fi influențată negativ de miturile pe care le auzim de la prieteni sau pe care le citim pe internet, dar care au un impact negativ asupra sănătății noastre, specifică romedic.ro. 


Unul dintre cele mai populare mituri este faptul că trebuie să te bronzezi pentru a obține necesarul zilnic de vitamina D. Există modalități mai sigure de obținere a acestei vitamine decât statul la soare. Lumina ultravioletă este un cancerigen, în schimb cel mai bine facem dacă ne bucurăm de o zi însorită stând la umbră, purtând îmbrăcăminte de protecție și aplicând protecție solară. 


Un alt mit este faptul că, dacă storci un coș, acesta va dispărea mai repede. Doar coșurile albe sunt sigure pentru a fi extrase, dar chiar și atunci, aceste extracții trebuie să fie făcute corespunzător. Stoarcerea accidentală a umflăturilor purulente poate duce la infecții și cicatrizări. Cel mai bine este să păstrăm pielea curată și hidratată și să folosim produse cu peroxid de benzinol, retinol sau acid salicilic pentru a curăța pielea. 


După 40 de ani, nu mai ai nevoie de creme cu factor de protecție solară, este un alt mit care poate duce la probleme ale pielii. Pielea are nevoie de protecție împotriva soarelui la orice vârstă. Mai mult, deși poate fi surprinzător, cea mai mare parte a efectelor negative ale razelor ultraviolete apar din cauza expunerilor accidentale la soare, cumulate în timp, cum ar fi o plimbare până la supermarket, și nu în timpul unui sejur petrecut la mare. În plus, specialiștii sunt de părere că produsele destinate în special îngrijirii pielii, dar care au în plus și un factor de protecție nu sunt suficiente. Ideal ar fi să dai cu o cremă doar pentru îngrijire, peste care să aplici un produs creat special cu acest rol, de a te proteja împotriva razelor ultraviolete, acestea fiind cel mai mare factor care accelerează îmbătrânirea pielii. 






Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.711 secunde