Zidul care împarte Mangalia în două. Faleza ascunsă după betoane sau "campanie de manipulare"?

738
3

Articole de la același autor

Mangalia este împărțită în două de un nou scandal. Zidul. Un zid care străbate de-a lungul faleza Mangaliei, pe o distanță de cel puțin 500 metri, ridicat în cadrul unui proiect european privind reabilitarea și modernizarea Falezei Teilor. Conform stadiului actual al lucrărilor, zidul are înălțimea staturii unui om (peste 1,75 metri înălțime), blocând vederea de pe faleză asupra mării și a plajei. Practic, în momentul de față, cine trece pe acea faleză nu poate vedea marea, ci doar griul prăfuit al unui zid, ce duce cu gândul mai repede la o fortăreață. 


Sute de poze, comentarii, chiar și o petiție on-line privind stoparea construcției acestui zid fac vâlvă pe Facebook, oamenii declarându-se indignați de o asemenea găselniță a primarului Cristian Radu. 


Bineînțeles, fiind an electoral, cei care țipă cel mai tare sunt adversarii actualului edil în viitorul scrutin. Paul Foleanu, consilier local PSD, îl acuză pe edil că "mutilează" fața Mangaliei cu un zid care nu își are locul pe faleza unui oraș turistic. 


"Este scandalos ce se întâmplă. Betoane peste betoane pe cea mai frumoasă faleză a orașului nostru. Am văzut zilele acestea reacțiile a mii de oameni din Mangalia cărora nu le vine să creadă că la vară se vor plimba pe faleză pentru a vedea un zid și nu marea. Nu este posibil să ne batem joc în halul acesta de banii publici, dar mai ales de acest oraș. De ce să nu punem atunci un zid și pe plajă? Să transformăm Mangalia într-o fortăreață! Sunt total împotriva acestei construcții care ascunde marea de ochii copiilor noștri. Turiștii dau mii de lei să vină la Mangalia să vadă marea și noi o ascundem după pereți inventați de primarul Cristian Radu", ne-a declarat Paul Foleanu. Acesta acuză faptul că atunci când s-a votat proiectul privind reabilitarea Falezei Teilor nu a fost prezentată nicio planșă sau schiță cu acest zid. 


Reprezentanții Primăriei Mangalia spun însă că toată această poveste este doar o "intoxicare politică, o gogoașă de cam-panie". Aceștia susțin că zidul nu va avea o înălțime mai mare de 60-80 cm și că a fost impus de Uniunea Europeană pentru protecția celor care se vor plimba pe faleză. Mai mult decât atât, primăria îi acuză pe cei care au răspândit în mediul on-line fotografiile cu zidul că sunt "tendențioși" și că "s-au pozat dintr-o groapă lângă zid". 


"Toată această poveste nu este decât o intoxicare și o dezinformare. Acest zid va fi, în realitate, un parapet de 60-80 cm înălțime, pentru ca pietonii să nu cadă de pe faleză. Normele europene de siguranță ne-au obligat în momentul implementării acestui proiect să adoptăm o asemenea măsură și să facem acest parapet. Acesta pare mai înalt acum, însă constructorul va veni pe lângă el cu multe alte straturi de terasament, șapă, iar la final dale de granit, astfel încât înălțimea falezei se va ridica, iar parapetul va ajunge la 60-80 cm. Dacă acest zid ar fi fost mai mic de 60 cm și, Doamne ferește, ar fi căzut cineva ulterior de pe faleză, primarul ar fi fost de vină, fiindcă nu a respectat normele de protecție", ne-au mai declarat reprezentanții Primăriei Mangalia. Aceștia au mai adăugat că nu s-a putut merge cu balustrade metalice deoarece în zonă pot avea loc alunecări de teren și a fost nevoie de fundație pentru realizarea parapetului. 


Comentează știrea

elena
21 martie 2016
mincinosul radu

Ce mincinos penibil e radu cristian. Pai daca zidul are acum 1,80...va inalta soseaua cu 1m ca sa ajunga la 80? Asa ceva este imposibil. Pentru a fi la nivel cu intrarile in hotel soseaua nu se poate inalta mai mult de 40 cm. Si tot va ramane un zid de 1.20. Copiii nu vor vedea nimic. Si nici noi nu vom vedea decat un zid atunci cand stam pe banca. Oribil!

DODO
21 martie 2016
alo ! spitalul 9 ?

sigur ca cei care au hotarit asta sint NEBUNI!!! asta era urgenta ? (chiar cu bani de la altii ) trebuie sa-i opreasca cineva si sa le impute banii

Marius
21 martie 2016
Mangalia nu mai are viitor,se stie!

Oricum in Mangalia vor ramane doar cei car nu au de ales si inconstientii. Orasul este de cel putin trei ani bantuit de idea relocarilor,pentru ca nu ofera absolut nici un viitor,fiind mereu sub imperiul clanurilor ,intereselor sau chiar pupincurismelor scarboase, ca in cazul DMHI. Mangalia va muri ca oras,va ramane o chestie hibrida,o amintire si nostalgie .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3298 secunde