Dede Perodin, ales președinte al Organizației Municipale Constanța a PP-DD:

"Vreau să fiu omul faptelor și nu al vorbelor"

1093
2
Membri ai Organizației Municipale Constanța a Partidului Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) au participat, sâmbătă, la o ședință a partidului care a avut loc în sala Clubului SNC situat pe Bulevardul Tomis.

Pe lângă cei 240 de delegați convocați, la eveniment au participat și persoane din conducerea organizației județene, printre care președintele Gheorghe Slabu, vicepreședintele Constantin Nițe, secretarul general Ion Radu, senatorul Marian Vasiliev, consilierul local Valentin Șurghie și consilierul județean Gabriel Mascas.

În cadrul evenimentului, s-a prezentat raportul privind pregătirea Adunării Generale. De departe, cel mai așteptat moment a fost cel în care au fost ale;i președintele și membrii Biroului Executiv Municipal Constanța al PP-DD.

Până sâmbătă, președinte interimar a fost Dede Perodin, de altfel, el fiind singurul candidat pentru această funcție. În urma numărării voturilor, din cei 240 de delegați, 220 l-au votat pe Dede Perodin președinte, alte 20 de voturi fiind considerate nule.

Totodată, sâmbătă, a fost aleasă și echipa cu care Dede Perodin va lucra în continuare, mai exact, noul Birou Executiv Municipal. Astfel, Dumitru Enache a fost ales prim-vicepreședinte, Valentin Șurghie, Dan Dogaru, Ion Ionescu, Anton Rotariu, Ainur Fetisleam, Sorin Istrate, Marius Gosiu, Dragoș Peltecu și Florin Hrișcu vor îndeplini atribuțiunile de vicepreședinți. Totodată, Mioara Bogățeanu este noul trezorier. Din echipă mai face parte președintele organizației de tineret, Andrada Bărbulescu, președintele organizației de femei, Marinela Vlada, președintele organizației de pensionari, Mihail Micu, și președintele organizației oamenilor de afaceri, Nicolae Șandru. Echipa Biroului Executiv Municipal a mai fost completată cu nouă membri: Rubie Bedeleanu, Maria Iacob, Lucian Atanasiu, Ion Fieraru, Jeni Arecco, Ana Chirilă, Constantin Darva, Subai Gafar și Tiberiu Nicolae Tulbure.

Ca și obiective ce vizează viitoarea activitate a organizației PP-DD Constanța, Dede Perodin a declarat că, împreună cu echipa sa, își dorește ca la viitoarele alegeri europarlamentare și prezidențiale să obțină un scor foarte bun, respectiv, 20%. De asemenea, el a precizat că are în plan ca la următoarele alegeri locale să obțină un procent de 20-25%, iar numărul consilierilor PP-DD în cadrul Consiliului Municipal Constanța să fie dublat, în aceste momente PP-DD Constanța având trei consilieri locali.

"Sunt o fire pragmatică și nu-mi place să las lucrurile de pe o zi pe alta. Sunt un om al faptelor și nu al vorbelor. Dacă totul decurge așa cum ne-am propus, PP-DD Constanța intenționează ca după trei ani să negocieze pentru obținerea unui post de viceprimar al municipiului Constanța", a spus Dede Perodin.

La rândul lui, președintele Organizației Județene a PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu, a spus că a fost o competiție corectă, deschisă tuturor celor care întruneau condițiile prevăzute în statut.

"Ar fi fost bine dacă erau mai mulți candidați. Unii nu au avut curajul să candideze sau, poate, au considerat că este o pălărie prea mare. Avem încredere în Dede Perodin, atât noi, cei de la județ, cât și cei de la Centru. Suntem siguri că organizația municipală a PP-DD Constanța va deveni una dintre cele mai importante din țară", a spus Gheorghe Slabu.

Comentează știrea

Mr. Pacala
1 aprilie 2013
Cititi asta:

"Vreau să fiu omul faptelor și nu al vorbelor" Declaratie aparuta in presa pe 1 aprilie 2013.

Un fleac
1 aprilie 2013
SRL

numai jafuri.....pinochio este mic copil pe langa ciocoii astia...jos ciocoii ? dar daca vin la ppdd nu mau sunt ? singurul deputat din Constanta al acestui partid este tararache mihai...unde l-ati gasit ? pe ce criterii l-ai pus pe colegiul 1 ? a facut bani cu cu alimentarile Merci, nu ? va platit bine ? nu conteaza ca este un mare prost, nu ?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3909 secunde