Viorica Dăncilă: Suntem pregătiți să oferim soluții românilor indiferent de scenariul privind ieșirea Marii Britanii din UE

126
Viorica Dăncilă: Suntem pregătiți să oferim soluții românilor indiferent de scenariul privind ieșirea Marii Britanii din UE - 61990070-1547726824.jpg
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că autoritățile române sunt pregătite să ofere soluții românilor care muncesc și studiază în Regatul Unit indiferent de scenariul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

"Respectăm votul de marți seara din Camera Comunelor și sperăm că Marea Britanie va veni cât mai repede cu soluții concrete privind etapele următoare, astfel încât retragerea din Uniunea Europeană să afecteze cât mai puțini cetățeni și mediul de afaceri. Considerăm că acordul de retragere oferă un fundament juridic solid, care limitează consecințele negative generate de Brexit. Vreau să subliniez faptul că Executivul român s-a preocupat în permanență de respectarea și protejarea drepturilor cetățenilor români care studiază și muncesc în Marea Britanie. Încă de la începutul procesului de negociere a fost creat un mecanism interministerial pentru problematica Brexit, care urmărește cu atenție modalitatea în care prevederile acordului sunt implementate, astfel încât cetățenii români rezidenți în Marea Britanie să nu fie afectați. Suntem pregătiți pentru a oferi soluții cetățenilor noștri care muncesc sau studiază în Regatul Unit indiferent de scenariul pe care va evolua ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană", a spus Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.

Prim-ministrul a menționat că Brexit este unul dintre cele mai complexe dosare aflate pe agenda Președinției române a Consiliului UE.

Ea a prezentat concluziile vizitei de lucru pe care a efectuat-o recent la Strasbourg, în contextul debutului Președinției române la Consiliul UE.

"Am transmis un mesaj foarte ferm - toți cetățenii europeni să se bucure de respectarea drepturilor, iar dubla măsură nu trebuie să se regăsească la nivelul comunității europene", a afirmat Dăncilă, conform Agerpres.

Premierul a reiterat că România îndeplinește demult toate criteriile tehnice și trebuie să adere la spațiul Schengen până la alegerile europarlamentare, scrie romaniatv.net

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5369 secunde