Victor Ponta: "Nu mai sunt membru PSD! În septembrie, voi lua o decizie politică"

150
Victor Ponta:

Articole de la același autor

Deputatul independent Victor Ponta a spus, ieri, că va lua în septembrie o decizie privind înființarea unui nou partid, alături de alți membri dezamăgiți din PSD și ALDE.

"În septembrie, voi lua o decizie legată de modul în care îmi desfășor activitatea politică, pentru că mai am încă trei ani și jumătate mandat de deputat și pot să am un cuvânt de spus în politică, în special încercând să-i aduc alături de mine pe cei care, ca și mine, au votat PSD, au votat ALDE, au votat nu PNL, pentru că nu cred că am să conving peneliști, și care acum sunt foarte dezamăgiți. Sunt astfel de oameni, foarte mulți", a declarat Victor Ponta.

Întrebat în cadrul unei emisiuni televizate dacă se gândește la o nouă construcție, Ponta a răspuns: "Da. Se pornește un start-up".

Fostul premier social-democrat a precizat că nu vrea să ia locul lui Liviu Dragnea, dar că ar fi vrut să ajute PSD, așa cum a făcut în ultima campanie electorală, însă a fost exclus din partid.

"Nu mai sunt membru PSD. Îmi pare rău că mi-am pierdut calitatea de membru, dar nu îmi pare rău că am votat la moțiune", a mai spus Victor Ponta. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4932 secunde