Victor Ponta: "Nu am cum să rup majoritatea, eu sunt unul singur"
204
Articole de la același autor
Cât de important este Spitalul Județean pentru CJC? Un vameș inculpat penal, pus în conducerea spitalului
02 Martie 2017
Marile investiții ale Constanței: reabilitarea Cazinoului, strada Ștefan cel Mare reamenajată integral și autobuze RATC noi
11 Martie 2017
Piețele Grivița și I.L. Caragiale se modernizează. Cum vor arăta cele două obiective
05 Aprilie 2017
PRIMARUL FĂGĂDĂU ȘI PRIORITĂȚILE CONSTANȚEI / VOM AVEA FESTIVAL DE MUZICĂ ELECTRONICĂ!
24 Martie 2017
Fostul premier social-democrat Victor Ponta declară că nu are nicio intenție să rupă majoritatea sau partidul și că nu dorește să ia nicio funcție pe care o ocupă actualul lider al PSD și președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.
"Nu am în acest moment cum să rup majoritatea, că eu sunt unul singur, eu votez tot cu guvernul acesta, nu cred că alt guvern e mai bun. Încă mai sunt câțiva prieteni care își aduc aminte de mine, dar nu am vorbit cu nimeni să rup partidul", a spus Victor Ponta.
El a precizat că nu-și dorește să revină la conducerea PSD din aceleași motive pe care le-a avut și în 2015, când a renunțat la conducerea partidului.
"Pot să mă duc la o echipă mai mică, să-mi fac o echipă. Mâine, dacă dispare toată conducerea PSD și se zice: vino înapoi să preiei conducerea, eu spun nu. Pentru că mâine sunt la instanță. Motivele din 2015 sunt valabile și azi. Nu se pune problema să iau niciun loc al lui Liviu Dragnea", a afirmat Victor Ponta.
Referitor la planurile sale de viitor, deputatul PSD a spus că este implicat într-un proiect regional și că încearcă să discute despre politica regională, în contextul în care România nu are nicio politică clar conturată în cadrul UE.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 11 Aprilie 2017
Joi, 06 Aprilie 2017
Miercuri, 05 Aprilie 2017
Miercuri, 12 Aprilie 2017
Luni, 10 Aprilie 2017
Luni, 10 Aprilie 2017
Sâmbătă, 08 Aprilie 2017
Joi, 06 Aprilie 2017
Joi, 06 Aprilie 2017
Miercuri, 05 Aprilie 2017