€ 4.7345
£ 5.2361
$ 4.2201

Mai multe ştiri online:

Vești importante pentru tinerii constănțeni fără locuință. Primăria construiește un bloc ANL în Palazu Mare

Ştire online publicată Joi, 03 August 2017. Autor: Carmen MOCANU
Consilierii locali din Constanța au votat favorabil un proiect de hotărâre prin care transmit în folosință gratuită, pe durata executării lucrărilor, un teren în suprafață de 5.288 mp către Agenția Națională pentru Locuințe (ANL). 


Concret, este vorba de un teren situat în zona Palazu Mare – ANL 1, în vederea construirii unui ansamblu de locuințe ce va cuprinde 88 de unități locative destinate tinerilor în vederea închirierii. 


Proiectul a fost inițiat încă din anul 2003, însă de-abia în luna mai, ANL a comunicat Primăriei Constanța că proiectul a fost inclus în programul de finanțare pe anul 2017 cu precizarea obligației Primăriei Constanța de a elabora studiul de fezabilitate pentru lucrările tehnico-edilitare și sistematizare pe verticală în vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici ai investiției, aceste costuri urmând să fie incluse în devizul general al proiectului. 


Ulterior, la începutul acestei luni, reprezentanții ANL au transmis Primăriei Constanța că este nevoie de actualizarea hotărârii Consiliului Local prin care se transmite către ANL terenul în cauză. O asemenea hotărâre mai fusese luată cu ani în urmă, însă cum nu au existat fonduri pentru construirea unor asemenea imobile la Constanța, era necesar ca hotărârea să fie avizată la zi, lucru care s-a întâmplat la ultima ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Mai exact, pe lângă transmiterea dreptului de folosință gratuită pe perioada executării lucrărilor, aleșii au fost nevoiți să introducă în noua hotărâre că toate costurile utilităților aferente construcțiilor și încheierea contractelor de execuție a lucrărilor cu societățile care furnizează apă, canalizare, energie termică și electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale și spații verzi vor fi asigurate din bugetul local.


Potrivit documentelor, următorul pas pentru continuarea proiectului constă în încheierea unui contract între Agenția Națională pentru Locuințe și Primăria Municipiului Constanța.


„Având în vedere că tinerii constănțeni s-au adresat instituției noastre, în număr mare, pentru atribuirea unei locuințe de tip ANL, în regim de închiriere, mai exact, 1.339 de cereri înregistrate la RAEDPP, Primăria Constanța împreună cu Agenția Națională pentru Locuințe, intenționează să continue și să finalizeze obiectivul de investiții locuințe pentru tineri destinate închirierii, în zona Palazu Mare. Acesta va avea un regim de înălțime subsol, parter și trei etaje cu un număr de 88 de unități locative”, a susținut primarul Decebal Făgădău în expunerea de motive. 


Cine poate beneficia de o locuință prin ANL


Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuințe construite prin ANL și destinate închirierii, persoane care nu își permit să cumpere sau să închirieze o locuință de pe piața liberă.
Tinerii își pot depune cererile și dosarele la autoritățile publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află aceste locuințe.
Fondurile utilizate pentru realizarea lucrărilor de construcție sunt asigurate de la bugetul de stat, credite interne/externe, sume rezultate din vânzarea locuințelor pentru tineri, realizate în anii anteriori, precum și din alte surse legal constituite.


Locuințele pentru tineri sunt construite prin ANL, iar după finalizarea lucrărilor sunt predate autorităților publice locale în vederea administrării și repartizării către tinerii care îndeplinesc criteriile de acces la astfel de locuințe.


La rândul lor, autoritățile publice locale repartizează tinerilor aceste locuințe, în funcție de ordinea stabilită prin listele de prioritate întocmite în baza prevederilor legale și în limita fondului locativ disponibil în acest scop, stabilesc și încasează chiria și pot vinde apartamentele numai la cererea chiriașilor care le ocupă, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. Practic, după minimum un an de închiriere neîntreruptă, chiriașii au posibilitatea de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, fără ca vânzarea să fie condiționată de vârsta solicitanților.


Valoarea de înlocuire pe mp care este utilizată pentru calcularea prețului de vânzare a locuințelor inițial închiriate este actualizată anual. Valoarea de înlocuire actuală este de 1.757,88 lei/mp, inclusiv TVA.


Sumele rezultate din vânzarea acestor apartamente se utilizează pentru construirea prin ANL a altor locuințe pentru tineri, destinate închirierii.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9815 secunde