Vârstnicii din comuna Peștera au primit pachete cu alimente de la primărie
212
Articole de la același autor
Cât de important este Spitalul Județean pentru CJC? Un vameș inculpat penal, pus în conducerea spitalului
02 Martie 2017
Marile investiții ale Constanței: reabilitarea Cazinoului, strada Ștefan cel Mare reamenajată integral și autobuze RATC noi
11 Martie 2017
Piețele Grivița și I.L. Caragiale se modernizează. Cum vor arăta cele două obiective
05 Aprilie 2017
PRIMARUL FĂGĂDĂU ȘI PRIORITĂȚILE CONSTANȚEI / VOM AVEA FESTIVAL DE MUZICĂ ELECTRONICĂ!
24 Martie 2017
Cu ocazia sărbătorilor pascale, Primăria și Consiliul Local Peștera au oferit 770 de pachete cu alimente de bază mai multor categorii de persoane defavorizate. În consecință, au beneficiat de pachete cu alimente persoanele peste 60 de ani, cei cu handicap grav și asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.
Pachetele cu alimente au ajuns atât la locuitorii din Peștera, cât și la cei din satele arondate, respectiv, Izvoru Mare, Ivrinezu Mare și Ivrinezu Mic.
Potrivit administrației publice locale, un pachet cu alimente de bază a conținut 1 kg orez, 1 kg zahar, 1 litru ulei, 1 kg mălai, 1 cozonac, 1 kg făină și un pui.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 13 Aprilie 2017
Marţi, 04 Aprilie 2017
Marţi, 11 Aprilie 2017
Marţi, 11 Aprilie 2017
Betoane pe bulevardul Lăpușneanu. S-a pus cruce pe ultimele două spații verzi de vizavi de Tăbăcărie
Luni, 10 Aprilie 2017
Sâmbătă, 08 Aprilie 2017
Joi, 06 Aprilie 2017
Marţi, 04 Aprilie 2017