Vârstnicii din cămine, în atenția deputaților PSD Constanța

291
Vârstnicii din cămine, în atenția deputaților PSD Constanța - psd-1505480361.jpg
Deputații PSD Cristina Dumitrache și Radu Babuș au avut, zilele trecute, o întâlnire cu reprezentanții Serviciului Public de Asistență Socială Constanța și cu cei ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Ca urmare a faptului că mai mulți rezidenți ai Căminului pentru persoane vârstnice, dar și susținători legali ai acestora, s-au prezentat în audiență la cabinetele parlamentare pentru a reclama anumite probleme pe care le ridică Legea nr. 17/2000, modificată și completată prin OUG nr. 34/2016 din 18 iunie 2016, cei doi parlamentari constănțeni au stat de vorbă cu autoritățile competente pentru a găsi soluții la disfuncționalitățile apărute din punct de vedere legislativ.

În urma acestei analize, s-a constatat că cele mai mari probleme le ridică standardul minim de cost/lună/beneficiar, stabilit la 1.982 lei și contribuția lunară de întreținere datorată de către susținătorii legali ai persoanelor vârstnice.

Printre propunerile reprezentanților SPAS și DGASPC, Emil Mereuță și Petre Dinică, s-a regăsit scoaterea cheltuielilor cu salarizarea personalului din calculul standardului de cost.

"Voi discuta propunerile cu instituțiile implicate în procesul de reglementare astfel încât să vedem în ce măsură ele pot fi puse în aplicare", a declarat Cristina Dumitrache, la finalul întâlnirii. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.5289 secunde