În dauna Muzeului Național de Artă,

Valentin Ceaușescu și-a recăpătat colecția de tablouri

296
Tribunalul București a recunoscut ieri decizia inițială din procesul intentat de Valentin, fiul lui Nicolae și Elena Ceaușescu, prin care i s-au restituit toate bunurile, inclusiv tablourile pentru care dăduse în judecată Muzeul Național de Artă.
La termenul precedent, din 2 octombrie, instanța a pus în discuție câteva excepții invocate de apărătorul muzeului, excepții motivate de avocatul muzeului prin faptul că între cele două părți nu a existat niciodată un raport juridic. Reprezentantul muzeului a susținut că bunurile sunt lăsate în depozitare de către un terț, Parchetul general, iar acțiunea ar fi trebuit îndreptată împotriva acestuia.
Avocatul lui Valentin Ceaușescu, Radu Antal, a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, inclusiv cu plata de daune de 300 de mii lei vechi pe zi de la momentul introducerii acțiunii, adică din 1996. Potrivit lui Antal, suma totală pe care ar trebui să o primească clientul său se ridică la 100.920 de RON.
Tribunalul București a decis, în 4 octombrie 2006, restituirea tuturor bunurilor confiscate lui Valentin Ceaușescu în timpul Revoluției din ’89, magistrații ajungând la concluzia că nu există niciuna dintre faptele pentru care el a fost cercetat și arestat alături de frații săi. Instanța a admis plângerea lui Valentin Ceaușescu și a desființat toate rezoluțiile date de procurori în dosarul în care Valentin Ceaușescu a fost acuzat de subminarea economiei naționale și genocid, dosar în care a fost arestat pentru nouă luni. Ulterior a fost scos de sub urmărirea penală pentru că probele de la dosar nu puteau demonstra mai mult decât complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. La scurt timp însă, parchetul a constatat că nici această ultimă încadrare nu subzistă, fiind dată o nouă soluție de scoatere de sub urmărirea penală.
Fiul cel mare al familiei Ceaușescu a reușit până acum să obțină în instanță, alături de sora sa Zoia, cea mai mare parte din obiectele personale confiscate în decembrie 1989, între care bijuterii care totalizau peste un kilogram și jumătate de metal prețios și aproape trei kilograme de pietre semiprețioase.
Cele mai importante obiecte sunt însă tablourile: peste 42 de picturi în ulei, pe pânză și carton, semnate de autori precum Pătrașcu, Pallady, Tonitza și Ciucurencu, trei lucrări de grafică semnate Goya și Corneliu Baba, icoane, măști din lemn și obiecte de artă precolumbiană.
Valentin Ceaușescu intenționează să ceară, în calitate de moștenitor, și restituirea bunurilor confiscate fratelui său.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.7125 secunde