USR: PNDL II continuă să fie folosit ca pușculița politică a PSD

138
USR: PNDL II continuă să fie folosit ca pușculița politică a PSD - buget650x435-1500639623.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Salvați România susține că în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II) fondurile vor fi alocate "discreționar și clientelar" iar județele care vor primi cei mai mulți bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale sunt cele "controlate de oamenii" președintelui PSD, Liviu Dragnea.


"Partidul Uniunea Salvați România reclamă modul discreționar și clientelar de alocare a fondurilor din Programul Național de Dezvoltare Locală II (PNDL II). Prin acest program urmează să fie plătiți în total 30 de miliarde de lei în perioada 2017 — 2020, iar deloc întâmplător județele controlate de oamenii lui Liviu Dragnea au primit cei mai mulți bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Ministrul Sevil Shhaideh, mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea, care controlează în prezent pixul PNDL, continuă practicile clientelare instituite de liderul PSD în modul de alocare a fondurilor de stat pentru a satisface interesele personale sau partinice", se arată într-un comunicat de presă transmis de USR.


Conform sursei citate, Teleorman se află în "topul" județelor care au primit bani de la Ministerul Dezvoltării, cu 875,5 milioane de lei.


"Defalcarea sumelor pe județe arată încă o dată că nu primează logica proiectelor de dezvoltare, ci logica cumpărării baroneților locali de către baronii cei mari. Nici măcar locuitorii din județele cu alocări mari nu ar trebui să se bucure: aceștia nu sunt bani care vor ajunge realmente la ei sau la investiții utile, făcute cu cap. La fel ca data trecută, la primul PNDL, aceste județe au fost fruntașe la sumele alocate către primării, dar rămân codașe în ce privește calitatea vieții sau dezvoltarea reală", a precizat deputatul USR Cristian Ghinea.


Conform comunicatului, parlamentarii USR au depus amendamente la legea bugetului "pentru a încerca să limiteze risipirea fondurilor publice prin PNDL", dar acestea nu au fost susținute de majoritatea parlamentară.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1761 secunde