€ 4.7287
£ 5.3209
$ 4.1834

Mai multe ştiri online:
Președintele PMP, Eugen Tomac:

„Uniți în Europa“, o viziune pe termen lung, în favoarea României și a Europei

Ştire online publicată Miercuri, 22 Mai 2019. Autor: Carmen MOCANU
Într-un an în care viața politică din România este marcată de certuri și dezbinare, Partidul Mișcarea Populară a ales să vorbească, și mai apăsat decât până acum, despre lucrurile care îi unesc pe români.


„Uniți în Europa” este mesajul PMP la alegerile europarlamentare și este o viziune pe termen lung, în favoarea României și a Europei. 


În acest context, liderul PMP, Eugen Tomac, a transmis că mesajul „Uniți în Europa” cuprinde, în trei cuvinte, trei direcții majore de acțiune: proiectul Statelor Unite ale Europei, care presupune accelerarea integrării europene; susținerea cu demnitate și curaj a interesele celor 3,5 milioane de români plecați la muncă în țări din Uniunea Europeană; și, nu în ultimul rând, împlinirea dezideratului de reîntregire a țării, prin Unirea cu Rep. Moldova. 


„Mesajul nostru este foarte clar, la fel de convingător și, mai ales, realist. Integrarea în UE ne-a oferit șansa dezvoltării. Dacă astăzi am atins un nivel de prosperitate fără precedent, este pentru că suntem parte a familiei europene. Iar astăzi, când Europa are nevoie de noi, trebuie să ne aplecăm asupra ceea ce ne-a adus de la bun început împreună: puterea prin unitate. Viitorul Europei este viitorul nostru și, deci, responsabilitatea noastră. Acum este momentul în care România trebuie să aducă în Parlamentul European partide responsabile, care să pledeze pentru mai multă integrare și cooperare. Membru al Partidului Popular European, Partidul Mișcarea Populară va reprezenta vocea puternic proeuropeană a societății românești, în favoarea unei Europe credibile, care să fie prezentă și curajoasă în lume, prin unitatea sa.


Din păcate însă, avem la Palatul Victoria un guvern care urmărește în mod conștient subminarea proiectului european. Cel mai periculos adversar al UE astăzi este populismul. El trebuie și poate fi combătut prin implicare și responsabilitate. Nu există categorii de cetățeni europeni, prin urmare acțiunile ce discriminează sau diminuează drepturile românilor din Europa trebuie combătute“, a transmis președintele PMP, Eugen Tomac. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7615 secunde