UE nu reușește să ne scoată din noroaie

365
1
Vorbim, la aproape zece luni după aderarea României la Uniunea Europeană, despre fonduri structurale, oportunități de dezvoltare și planuri de modernizare. Și totul pe un ton de entuziasm aproape infantil, ca și când sumele provenind din fondurile europene vor pica din cer. Cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului de depunere a cererilor de finanțare pentru programele Phare, o situație centralizată a Instituției Prefectului Constanța arăta faptul că peste 40 de primării din județ nu au avut nici măcar o propunere de proiect.

Pentru a beneficia de sumele de bani de la Uniunea Europeană, în special de acelea din fondul de modernizare al administrației publice locale, unele dintre primăriile din județ au inițiat o serie de proiecte, însoțite de studii de fezabilitate și cereri de finanțare.
Celelalte administrații, însă, nu s-au dovedit a fi la fel de interesate în ceea ce privește obținerea acestor fonduri. Astfel, există peste 40 de primării în județ care, fie nu au propus niciun proiect, fie au depus unul însă acesta nu a primit aprobare din cauza unor deficiențe de formulare. Este cazul primăriei din Mircea Vodă, acolo unde cererea de finanțare pe programul Phare a fost respinsă, nefiind acceptată nici măcar în urma contestației.
Primarul din Mircea Vodă, Dumitru Dedu, a declarat că administrația are planuri de dezvoltare în ceea ce privește infrastructura, fiind vorba, mai exact, despre sistemul de canalizare și reabilitare a drumurilor, inițiative pentru care sunt prevăzute studii de fezabilitate. Ceea ce pare să fie oarecum surprinzător este faptul că, deși comuna nu are fonduri suficiente, din atitudinea administrației locale nu reiese un interes major pentru a beneficia de ajutorul financiar al UE.

Tot bugetul local rămâne baza
În ceea ce privește comuna Adamclisi, administrația locală de aici nu a înaintat vreo cerere de finanțare pentru un proiect anume. Dintre obiectivele prioritare de dezvoltare locală sunt în curs de concretizare amenajarea unei gropi ecologice lângă Deleni și construirea unui drum de 1 km și jumătate între monumentul Trophaeum Traiani și Cetatea Adamclisi, acesta din urmă fiind realizat cu ajutorul Consiliului Județean Constanța.
Primarul Emilian Burcea a ținut să precizeze că, la ieșirea din localitate, s-au efectuat 100 de lotizări care sunt incluse în planul de urbanism și din care s-au vândut aproximativ 70%. Aceste suprafețe sunt destinate construcției de locuințe și au fost achiziționate de către persoane fizice.
Edilul a menționat, de asemenea, existența unor studii de fezabilitate în vederea asfaltării a 30 de km de drum și a pietruirii altor 28 de km. În ceea ce privește un eventual proiect pentru solicitarea de fonduri europene primarul nu a avut ce anume să declare.

Apă cu rația, în funcție de stradă
Nici în comuna Pantelimon situația nu se conturează în alt mod. Aceeași aparentă preocupare, însă fără vreun rezultat concret cu privire la mult așteptatele fonduri structurale. Și asta pentru că nu a fost depusă nicio cerere pentru programul Phare. Primarul localității, Vasile Neicu, a afirmat că, dintre obiectivele comunei, cel mai important este acum crearea locurilor de muncă, fapt care se va concretiza prin închirierea unei cariere de piatră unde vor putea să lucreze aproximativ 50 de oameni. Neicu a precizat că în clipa de față se lucrează la raportul de evaluare. Mai mult decât atât, administrația locală încurajează agenții economici pentru a investi în Pantelimon. Mai exact, primarul a vorbit despre un complex de 3 ha pe suprafața căruia ar urma să funcționeze o crescătorie porcină care va număra între 11.000 și 15.000 de capete. Finalizarea acestui proiect este prevăzută pentru luna iunie a lui 2008, aspect important în contextul unei nevoi acute de locuri de muncă pentru oamenii din Pantelimon. În ceea ce privește alimentarea cu apă, comuna Pantelimon este deficitară. Din spusele primarului, furnizarea apei funcționează pe sistemul într-o zi o stradă, în altă zi o altă stradă, însă se întâmplă uneori și ca anumite străzi să nu beneficieze de apa curentă două zile la rând, situație mai greu de suportat pe timp de vară.

Drumuri de pământ și apă din cișmea
Oamenii din Dobromir nu au apă curentă deloc, comuna nu este prevăzută cu un sistem de alimentare cu apă și canalizare, iar alimentarea se face numai de la fântâni și cișmele. Drumurile localității nu sunt nici ele într-o stare bună, ținând cont de faptul că vorbim despre drumuri de pământ care se vor pietrui atunci când la bugetul local vor fi bani suficienți.
Imaginea comunelor dobrogene este departe de aceea a unor localități europene moderne. În ciuda acestui fapt, demersurile pentru obținerea fondurilor nu par să agite prea mult administrațiile locale, blocate în clișeistica și mult mai comoda replică "Nu sunt bani."

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5811 secunde