€ 4.7619
£ 5.4653
$ 4.1988

Mai multe ştiri online:

UDTR, proiect educațional în Turcia. Care este scopul acțiunii

Ştire online publicată Miercuri, 06 Decembrie 2017. Autor: Carmen MOCANU
Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a derulat, în perioada 29 noiembrie - 3 decembrie, un proiect educațional în Republica Turcia.

Proiectul a fost coordonat de comisia de învățământ a UDTR și a reunit profesori de limba turcă, formatori de la Casa Corpului Didactic din București și Constanța, precum și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Potrivit declarației președintei comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, a fost semnat un protocol de colaborare între Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Inspectoratul Școlar Județean Selcuklu în cadrul proiectului SEDEP ( Proiectul Educațional- Importanța Valorilor Culturale), prin intermediul căruia instituția din Republica Turcia a donat cărți de povești.

Au mai fost semnate protocoale de colaborare între Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” din Medgidia și Școala Gimnazială „Șehit Beșir Balcioglu” din Istanbul, între Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Medgidia și Școala Gimnazială „Azime Yilmaz” din Istanbul, între Școala Gimnazială „Ion Jalea” din Constanța și Școala Gimnazială „Sultantepe” din Istanbul, între Școala Gimnazială „Mihail Coiciu” din Constanța și Școala Gimnazială „Esenyurt” din Istanbul și între Colegiul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna și Școala Gimnazială „Esenyurt” din Istanbul.

„Delegația de profesori din România a avut întâlniri cu reprezentanți ai inspectoratelor școlare Beklikduzu, Avcilar, Esenler din Istanbul și a fost primită de guvernatorul districtului Beklik- duzu tot din Istanbul. Proiectul face parte din seria de acțiuni organizate de UDTR cu scopul de a întări cooperarea în domeniul educației cu instituții de învățământ din Republica Turcia”, a declarat președinta comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet.

Delegația de profesori din România a fost formată din Elisabeta Ana Naghi - MEN, prof. Icbal Anefi - ISJ Constanța, Georgiana Bolojan - CCD București, Sorina Plopeanu - director CCD Constanța, directori ai școlilor și liceelor constănțene care au semnat protocoale de colaborare, precum și profesori de limba turcă.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
miercuri, 20 februarie Foto : Fetița care a căzut în cap din microbuzul supraaglomerat a murit! 12560 vizite, 0 comentarii Fetița care a căzut în cap din microbuzul supraaglomerat a murit!
Cultură-Educație
marti, 19 februarie Foto : ESTE OFICIAL. Elevii încep anul școlar cu o săptămână mai devreme decât de obicei! 2785 vizite, 0 comentarii ESTE OFICIAL. Elevii încep anul școlar cu o săptămână mai devreme decât de obicei!
Actual
luni, 18 februarie Foto : VIDEO! Fenomen meteo înfricoșător!  A NINS CU FULGI NEGRI 1629 vizite, 0 comentarii VIDEO! Fenomen meteo înfricoșător! A NINS CU FULGI NEGRI
Economie
ieri, ora 23:06 Foto : Cât de sigură și de nepoluantă este navigația în portul Constanța? 948 vizite, 0 comentarii Cât de sigură și de nepoluantă este navigația în portul Constanța?
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.9945 secunde