UDTR a sărbătorit "Ziua Copilului Turc". Cum a fost marcat evenimentul

485

Articole de la același autor

Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) a marcat "Ziua Copilului Turc", sărbătorită anual la 23 aprilie, în Republica Turcia, duminică, 22 aprilie, la Constanța și luni, 23 aprilie, la Medgidia. Cu acest prilej, peste 100 de copii care învață limba turcă maternă în școlile din Constanța și Medgidia, îndrumați de profesorii lor, s-au întrecut timp de două ore în jocuri și concursuri distractive. Câștigătorii concursurilor de recitare, desen, alergare în sac și sfoară au fost premiați de președintele comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet.

Elevii invitați de UDTR să participe la proiect au fost selectați de profesorii de limba turcă în funcție de performanțele obținute în acest an la olimpiadele de Limba turcă maternă și Religie islamică.

Alături de copiii de etnie turcă s-au aflat consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Uygar Mustafa Sertel, împreună cu soția și fiica sa, precum și inspectorul școlar de specialitate din cadrul ISJ Constanța, prof. Icbal Anefi.

Copiii din cadrul ansamblurilor folclorice "Fidanlar", "Șirinler" și "Kardelen" sărbătoresc "Ziua Copilului Turc", la Ayvalik, Turcia, în cadrul Festivalului Internațional de Dans Folcloric organizat cu prilejul zilei de 23 aprilie – "Ziua Suveranității Naționale și a Copilului Turc".

Ziua de 23 aprilie este un prilej de sărbătoare pentru turcii de pretutindeni, deoarece în această zi, în anul 1920, s-a reunit pentru prima dată Parlamentul consfințind suveranitatea Turciei, iar opt ani mai târziu, în 1928, Mustafa Kemal Atatürk a dăruit această zi copiilor, transformând-o în sărbătoare națională, în semn de respect pentru generațiile viitoare. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4649 secunde