Traian Băsescu va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare

401
Traian Băsescu va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare - pmptraianbasescu-1552045820.jpg
Fostul președinte Traian Băsescu va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare, anunță România TV.

Traian Băsescu spunea în februarie că PMP ar avea mai multe șanse la europarlamentare "cu mine cap de listă".

Întrebat când își va anunța candidatura la europarlamentare, în cazul în care va decide acest lucru, Băsescu a răspuns: "În ultima clipă".

El a vorbit despre un mandat la Parlamentul European ca despre "o experiență extraordinară", dar a invocat viața de familie.

"Ar fi o experiență extraordinară, dar nu simt nevoia să mai fac naveta. (...) Eu sunt un om care știe foarte bine lucrurile acolo. Am stat zece ani acolo, mi-aș putea servi țara acolo, dar nu pot lua o astfel de decizie. Avem patru nepoței", a spus Băsescu.

În opinia sa, alegerile europarlamentare, ce vor avea loc în mai, "sunt extrem de importante de data asta, pentru că spectrul politic e atât de frământat".

"Așezarea politică de la ultimele alegeri nu mai este valabilă. Și atunci sunt extrem de importante pentru reașezarea forțelor politice în perspectiva legislativelor din 2020. (...) Așezarea de la alegerile din 2016 nu mai e valabilă", a afirmat Traian Băsescu, citat de Agerpres.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.489 secunde