Decebal Făgădău, despre Programul "Respect":

"Toți beneficiarii vor primi tichetele aferente lunilor trecute, chiar dacă le vor primi în luna mai"

2266
3

Articole de la același autor

Consilierii locali ai Municipiului Constanța s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe ordinare. Pe ordinea de zi, s-au aflat 20 de proiecte, iar pe cea suplimentară alte două proiecte. 


Printre altele, aleșii locali au aprobat proiectul privind aprobarea organizării și funcționării serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân din municipiul Constanța, prin gestiune directă. Totodată, consilierii au aprobat și Regulamentul de utilizare a parcării supraetajate din zona Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. Concret, parcarea va fi gratuită timp de patru ore, după care, fiecare oră în plus se va taxa cu 1,5 lei. 


În altă ordine de idei, constănțenii care s-au înscris în Programul "Respect" ce urmează să fie derulat de Primăria Constanța și care înlocuiește acordarea pachetelor sociale nu vor primi bonurile valorice până la Paște. 


Viceprimarul cu atribuții de primar, Decebal Făgădău, a anunțat, ieri, după ședința Consiliului Municipal Constanța, că întârzierea are loc datorită unei contestații care s-a făcut în cadrul procedurii de atribuire a contractului. 


"Tichetele nu vor fi acordate înainte de Paște. S-a depus o contestație la licitația de tipărire și distribuire a tichetelor. Dacă va fi respinsă contestația, vom începe tipărirea lor, dacă nu, vedeți și dumneavoastră cât durează licitația. Sunt unul dintre cei care regretă foarte mult că nu s-au acordat acum. Știu că, dacă se vor acorda în luna mai, se va considera o mișcare electorală și nu este așa. Sunt necăjit din cauza acestui inconvenient cu licitația", a spus Decebal Făgădău. 


Pe de altă parte, el a dat asigurări că toți beneficiarii vor primi tichetele aferente lunilor trecute, chiar dacă le vor primi în luna mai. 
Programul "Respect" constă în acordarea de tichete valorice în opt tranșe, în cursul anului 2016. Pentru fiecare tranșă, vor fi acordate câte patru tichete valorice a câte 10 lei fiecare. 


Vor beneficia de Programul "Respect" constănțenii care se încadrează într-una din următoarele categorii: au pensii, indemnizații sau venituri lunare cumulate care nu depășesc suma de 1.000 de lei. Totodată, se mai încadrează și cei care nu au niciun venit și împlinesc în anul 2016 cel puțin vârsta de 60 de ani sau au grad de handicap grav sau accentuat. 


Tichete valorice vor primi și constănțenii care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001 sau au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal. Distribuirea tichetelor valorice se va face la domiciliul, reședința sau adresa de corespondență comunicată de beneficiar pe baza prezentării buletinului sau cărții de identitate. Ele vor fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente, nu pot fi folosite pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani. 


Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de 10 zile, Primăriei Municipiului Constanța.


Comentează știrea

m
28 aprilie 2016
mm

Iar ai dat licitatia pe spaga fagadaule?Cand intri si tu la puscarie?Nu ,tu o sa intri la primarie.Sunteti un partid penal si asa va ajunge toata tara din cauza voastra:penala.

Lacrimi de crocodil
28 aprilie 2016
Luati un tichet si de restul respecte

Trebuie sa recunoastem ca Fagadau este mult mai sofisticat decat Mazare.Daca Mazare nu-i respecta pe saraci,le spunea sarmani sau nevoiasi,Fagadau le acorda Respect.In fiecare dimineata Fagadau asista la ceremonialul de ridicare a drapelui pe cladirea Primariei.Toata lumea saluta,inclusiv Fagadau saluta drapelul saracilor din Constanta,apoi incepe munca in Primarie.Este un omagiu adus saraciei.Daca saracie nu e,nici Pesede nu e.In semn de respect pentru saraci se intoneaza Imnul Saracilor.Fagadau saluta cu ochii inlacrimati.Daca saraci nu e,nici Fagadau nu e.Mazare plangea pe umarul saracilor.In loc sa le mareasca salariile,in loc sa respecte munca,in loc sa mareasca pensiile,in loc sa le redea demnitatea umana,Pesede prefera sa le dea pachetele,tichete si de restul Respecte.Respectul este aliment de baza,respectul nu are e-uri,respectul si tichetul te leaga de PSD.Traiasca PSD ! Daca respect nu e,nici PSD nu mai e.

Knock
28 aprilie 2016
Knock

Nicule, mai da-le 100 de lei! Ai draq de hoti, tot la mita si pomana electorala ati ramas. Prostii care va voteaza nu stiu ca voi va recuperai in prima luna banii dati, din avize si autorizatii de contructii la machidoni.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5783 secunde