Tinerii din PSD Constanța, oaspeți la Crucea Roșie. Care a fost scopul

331
Femeile social democrate de la municipiu, împreună cu tinerii social-democrați din cadrul Organizației Municipale Constanța, au organizat o acțiune la sediul Crucii Roșii Constanța, pentru a învăța de la medici cum să acorde corect primul ajutor într-un caz de urgență. 


Specialiștii Crucii Roșii Constanța le-au oferit informații concrete și importante despre pașii de urmat de persoana care acordă primul ajutor până la sosirea echipajelor medicale, despre cum să acționeze atunci când găsesc o persoană inconștientă căzută pe stradă sau sunt martorii unor incidente sau accidente. Exercițiile de prim ajutor au fost realizate atât pe mulaje cât mai aproape de înfățișarea umană, cât și pe voluntari ai Crucii Roșii, iar participanții au avut ocazia să și exemplifice manevrele prezentate de medici. 


Acțiunea intitulată sugestiv "Fii pregătit. Primul ajutor ești tu!", organizată de TSD Municipiul Constanța, împreună cu femeile social democrate, face parte din platforma program asumată de tineri și se regăsește în cadrul departamentului "Sport și sănătate". 


"În orice moment putem fi martorii unor incidente sau accidente în urma cărora viața persoanelor dragi sau pur și simplu a unor oameni necunoscuți poate fi în pericol. În astfel de situații, este esențial să cunoaștem tehnicile de prim ajutor și să acționăm imediat, întrucât o secundă poate face diferența dintre viață și moarte. Este îndemnul pe care îl ofer tuturor celor care vin să urmeze cursul de prim ajutor și care pot deveni astfel salvatori de vieți", a declarat Carmen Lungu, director Crucea Roșie Constanța. 


La final, cei mai mulți tineri social democrați s-au decis să se înscrie la cursul de prim ajutor, pentru ca în final să obțină certificatul internațional.


"Informațiile și exemplificările primite din partea medicilor Crucii Roșii ne-au făcut să ne dăm seama cât de important este ca fiecare dintre noi să știm să acordăm primul ajutor. Stă în puterea noastră să facem diferența dintre viață și moarte, să devenim salvatori pentru cei aflați în pericol. Nimic nu poate fi mai important decât să știi că ai contribuit la salvarea unei vieți", a declarat George Naceades, vicepreședinte TSD Municipiul Constanța. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5918 secunde