Tinerii din PSD Constanța au cinstit eroii

122
2

Articole de la același autor

Luni, 22 Decembrie a.c., TSD Constanța a participat la ceremonialul organizat în memoria eroilor revoluției din decembrie 1989.

Tinerii social-democrați din Constanța au depus coroane de flori, atât la Troița Martirilor Revoluției de la Casa de Cultură Constanța, cât și la Grupul Funerar al Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, de la Cimitirul Central din oraș, arătând, în acest fel, recunoștință față de cei care s-au jertfit, acum 25 de ani pentru ca România să fie astăzi o țară liberă și demnă. Totodată, tinerii și-au manifestat solidaritatea față de familiile îndurerate ale victimelor revoluției din decembrie 1989.


Înainte de ceremonialul militar de depunere de coroane, a avut loc și un ceremonial religios condus de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoțit de un înalt sobor de preoți. 


"Cinstea și recunoștința noastră profundă se îndreaptă în aceste zile către sufletele care s-au jertfit acum 25 de ani pentru ca România să trăiască acum liberă și demnă. Acești eroi sunt cei ce ne oferă, an de an, prețioasa lecție a curajului, demnității și a iubirii față de țară", a declarat Costin Răsăuțeanu, președintele TSD Constanța.


Acest gest este repetat, an de an, de tinerii social-democrați din Constanța. Prin programul "TSD - promovăm valorile și tradițiile românești", tinerii își propun aprinderea sentimentului național, prin cinstirea trecutului, a simbolurilor, a valorilor și a tradițiilor poporului român. 


Însemnătatea omagierii victimelor revoluției din decembrie 1989 este cu atât mai mare cu cât anul acesta românii sărbătoresc un sfert de secol de la căderea regimului totalitar comunist.



Comentează știrea

Gheorghe din Vie
22 decembrie 2014
Armata

A ajuns Armata Română sa stea drepți si sa "prezinte onorul" la toți neica nimeni.Auzi Tinerii din PSD.Pai sa mearga toți politicienii ca ăștia însoțiți de Politia locala.Armata a ajuns bătaia de joc a unora.Macar Polițiștii se respecta,nu ca Armata ,Jandarmeria si Pompierii care an de an cara coroanele pentru toți expirații.Păcat.

EscorteDinRomania.ro
29 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 18 Noiembrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Demisii la vârful PSD Constanța
Luni, 17 Noiembrie 2014
Stire din Politică-Administrație : Demisii în PSD Constanța
Pagina a fost generata in 1.0846 secunde