Tinerii din PMP și-au ales liderul

419
Tinerii din PMP și-au ales liderul - pmp-1531058026.jpg
Marius Lucian Lupu a fost ales, sâmbătă, președinte al Organizației de Tineret a Partidului Mișcarea Populară (OT PMP), cu 333 de voturi "pentru" și 21 "împotrivă".


"În politică sunt de patru ani. M-am implicat pentru că mi-am dorit și îmi doresc ca tinerii să nu mai aibă motive să plece din România. Este foarte important ca tinerii să aibă locuri de muncă bine plătite și să fie încurajați să-și deschidă propriile afaceri", a declarat Marius Lucian Lupu, citat de Agerpres.


Noul lider al tinerilor are 28 de ani. Este de profesie inginer și lucrează în cercetare, la Universitatea Tehnică din Iași.


În funcția de prim-vicepreședinte a fost ales George Antohe, iar în cea de secretar al organizației - Olivia Vanea.


De asemenea, a fost aleasă Comisia Națională de Arbitraj și Integritate, Vlad Trăistaru fiind cel care va deține funcția de președinte.


Președintele PMP, Eugen Tomac, le-a spus participanților la Congres că politica se face prin asumare și a dat exemplul lui Traian Băsescu, "un om care a reușit împotriva tuturor".


"Sunteți într-un partid pe care l-a creat Traian Băsescu și trebuie să înțelegeți că politica nu se face doar cu gânduri bune. Politica se face prin implicare totală și prin determinare. Trebuie să înțelegeți un lucru esențial, politica se face prin asumare. Nu ați văzut în viața politică un om mai hotărât decât Traian Băsescu. A reușit împotriva tuturor tocmai pentru că a știut că asta vor românii, lideri hotărâți", a punctat Tomac.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2933 secunde