Tăriceanu va vizita Hârșova de zilele orașului

754
Perioada 11-16 septembrie este marcată în Hârșova de evenimentul anual al "Zilelor orașului". Cu acest prilej vor avea loc nenumărate manifestări sportive, de divertisment, concursuri de șah și table, dar și dezbateri pe teme importante în contextul local, precum "Consolidarea democrației participative locale". Ca în fiecare an, în cadrul "Zilelor orașului Hârșova" se va desfășura și concursul culinar care are drept tematică deja tradiționala fasole cu ciolan.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc astăzi, la ora 11, atunci când, în fața Primăriei Hârșova, se va ridica dra-pelul orașului. Pe parcursul desfășurării "Zilelor orașului" câteva unități școlare vor fi sfințite, în timp ce muzica populară și de divertisment vor avea rolul de a asigura o atmosferă de sărbătoare.
Și pentru că vineri este "Ziua Crucii", la ora 8:30 va avea loc o slujbă. Ulterior acesteia, derularea evenimentului prevede o prezentare chinologică și de feline - Concurs local de câini și pisici, dar și o manifestare care îi are ca protagoniști pe elevi, intitulată "Participarea copiilor la viața publică a orașului, prin parteneriatul dintre autoritățile publice locale, unitățile școlare și Consiliul Local al Copiilor și Tinerilor". Tot în cursul zilei de vineri, însă după amiază, evenimentul local va fi marcat și de un spectacol susținut de laureații Festivalului "Mlădițe Dunărene" - edițiile 2005 - 2007.
Elementul inedit prevăzut în desfășurarea de anul acesta a Zilelor Hârșovei este, conform afirmațiilor primarului Ionel Chiriță, vizita primului ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu, programată spre sfârșitul săptămânii. Cu această ocazie va fi organizată o întâlnire unde vor fi abordate tematici ca: realizarea unei administrații moderne, flexibile și eficiente în orașele mici și mijlocii, prin dezvoltarea policentrică, pornind de la valabilitatea principiului "Orașul-centru de dezvoltare zonală", modernizarea serviciilor publice și reabilitarea instituțiilor prin accesarea programelor guvernamentale, a fondurilor europene și a creditelor bancare. De asemenea, având drept studiu de caz chiar orașul Hârșova, se va discuta și despre strategia de dezvoltare și portofoliul de proiecte, ca instrumente pentru o dezvoltare durabilă.
Programul zilei de sâmbătă este marcat de două meciuri de fotbal - etapele Campionatelor diviziei D la juniori și seniori –, de un eveniment care poartă numele "La taifas cu hârșovenii răspândiți în cele patru zări" și de un spectacol susținut de "Tici – Pitici " și "Pri-chindei". Seara se va încheia la ora 23:00 cu un foc de artificii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.111 secunde