€ 4.7249
£ 5.2925
$ 4.2241

Mai multe ştiri online:

Tăriceanu a anunțat candidatul pentru Primăria Constanța. Cine intră în competiție cu Făgădău

Ştire online publicată Luni, 18 Martie 2019. Autor: Carmen MOCANU
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a aflat, sâmbătă, la Constanța, pentru a se întâlni cu membrii filialei de la malul mării, dar și pentru a sta de vorbă cu localnicii în vederea strângerii de semnături pentru participarea la alegerile europarlamentare. 


În cadrul unei conferințe de presă, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat candidatul pentru Primăria Constanța, la alegerile de anul viitor, acesta fiind Gabriel Daraban, în prezent președinte al Organizației Municipale ALDE Constanța. 
„Gabriel Daraban a anunțat că este decis să candideze la Primăria Constanța și asta este un lucru bun. Ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani? A fost dominat orașul de diverse grupuri de interese care nu au condus Constanța pentru cetățeni, ci în beneficiul propriu și acest lucru se vede și se simte. Constanța este, din păcate, cunoscută dincolo de granițele orașului, prin această caracteristică nefericită și care trebuie să dispară, să țină de trecut. Regret că astăzi că nu e așa cum eu mi-am imaginat Constanța și ceea ce văd când mă duc în alte țări și văd porturile importante. Alte țări au cinci porturi, șapte porturi și toate sunt orașe prospere. Noi avem Constanța principalul port comercial și aici nu văd această efervescență caracteristică unui oraș în care economia profită de pe urma portului. Sunt convins că Gabi Daraban este atașat Constanței și doritor să vadă Constanța evoluând. Va lansa proiectul pe care bănuiesc că ar putea să îl numească «Renașterea Constanței», care să se bazeze pe activități economice mult mai susținute, fie că e vorba de comerț, de servicii, de industrie, de agricultură, în care dorința noastră este să angreneze toate forțele orașului: mediul economic, mediul universitar, intelectualitatea până la ultimul cetățean“, a spus Călin Popescu Tăriceanu. 
La rândul lui, Gabriel Daraban a anunțat că este pregătit să se implice în dezvoltarea Constanței. 
„Constanța are nevoie de o schimbare. Am decis să candidez pentru că lucrez în mediul economic și mă gândesc constant la dezvoltarea orașului. Alături de noi trebuie să vină oameni dornici să schimbe în bine Constanța. Ritmul de dezvoltare a unui oraș port cum este Constanța ar putea fi mult mai mare“, a declarat Gabriel Daraban, în vârstă de 45 de ani, director comercial la Oil Terminal SA. 


Cine candidează la europarlamentare din partea ALDE 
Pe de altă parte, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a prezentat, la Constanța, lista candidaturilor pentru Parlamentul European. Pe locurile eligibile se regăsesc foști miniștri, foști parlamentari europeni sau oameni de știință.  
„Lista noastră va fi deschisă de Norica Nicolai, jurist, actual membru al Parlamentului European, în al doilea mandat. Pe locul doi este prof. univ. dr. Daniel Barbu, fost decan al Facultății de Științe Politice a Universității din București, la rândul lui fost ministru al Culturii. Pe locul trei este Renate Weber, jurist, cunoscut militant pentru drepturile omului, fost membru în comisia Drepturi și Libertăți, comisia LIBE din Parlamentul European, una dintre cele mai importante comisii, pe locul 4 este Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, fost deputat în Parlamentul României și în Parlamentul European. Pe locul cinci este Varujan Vosganian, liderul Grupului ALDE din Camera Deputaților, fost ministru al Energiei, pe locul șase colegul meu Andrei Gerea, vechi militant liberal, fost președinte al Organizației Județene Constanța, actualmente președinte al Organizației ALDE pe București“, a declarat Călin Popescu Tăriceanu. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7604 secunde