Președintele Klaus Iohannis, declarații la Bruxelles:

"Suntem suficient de bine implicați în gestionarea fluxului migratoriu"

345
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, vineri, la Bruxelles, că România este, în momentul de față, suficient de bine și cu succes implicată în gestionarea fluxului migratoriu, informează Agerpres. 


"Noi, în momentul de față, suntem suficient de bine și cu succes implicați în gestionarea fluxului migratoriu. Trebuie să recunoaștem că nu suntem țară de destinație, suntem țară de tranzit, dar numărul de migranți care tranzitează România este unul rezonabil și gestionabil pentru noi. Până acum, nu am avut niciun fel de probleme cu gestionarea fluxului migratoriu și cred că ne vom prezenta în continuare așa", a declarat Klaus Iohannis, care a participat, vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles. 


Totodată, președintele a precizat că în prima zi a reuniunii de la Bruxelles s-a ajuns la un acord rezonabil în privința migrației. 


"Am ajuns la un acord rezonabil de bun pe migrație. În esență, cel mai important progres a fost făcut prin faptul că ne-am înțeles, că am găsit soluții pentru un nou pas în calea rezolvării, gestionării fluxului migratoriu. Trebuie să spunem, în special, pe zona Mediteranei, dar concluziile sunt general valabile. Mie mi se pare important că am găsit înțelegere și am găsit concluzii comune, că am stipulat să începem o colaborare intensă și credem fructuoasă cu organizații internaționale pe această temă", a spus șeful statului. 


Totodată, Iohannis a arătat că i s-a părut importantă ideea că a fost acceptat faptul că pot fi găsite soluții și în afara UE. 


"Mi s-a părut importantă ideea că toți am acceptat, probabil pentru prima dată în această formă, că soluții pot fi găsite și în afara Uniunii Europene și ideea unor noi centre de primire a migranților, unde vor fi triați, înregistrați, centre care vor fi create în bază voluntară și migranții care sosesc la aceste centre vor fi redistribuiți, în cazul în care se face, tot pe bază voluntară. Deci, câteva progrese. De asemenea, am constat împreună că înțelegerea cu Turcia a fost una bună și va fi continuată. Cred că această înțelegere a meritat multele ore de noapte pe care le-am consumat pentru a finaliza acest acord", a mai spus Iohannis.


Președintele Klaus Iohannis a mai spus că ambiția României în privința noului cadru financiar multianual european este de a facilita discuțiile, pentru ca negocierile să fie încheiate înainte de alegerile parlamentare. 


"Ambiția noastră este să facilităm discuțiile în așa fel încât, dacă este posibil, să finalizăm negocierile pe cadrul financiar multianual înainte de alegerile parlamentare. Este, sigur, un obiectiv extrem de ambițios și singuri nu putem să rezolvăm această problemă, dar suntem dispuși să ne implicăm cu toate resursele necesare pentru a atinge acest obiectiv, dacă găsim înțelegere la toți partenerii", a declarat Iohannis.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3667 secunde