Primarul Gheorghe Moldovan:

"Sunt foarte supărat, iar au fost oprite lucrările la sala de sport"

354
1

Articole de la același autor

Primarul comunei Albești, Gheorghe Moldovan, este supărat după ce, lucrările la sala de sport din localitate au fost, din nou, sistate deși ultima dată constructorii i-au dat asigurări că investiția va fi gata în această lună.

"Chiar nu mai știu ce se întâmplă. Sunt foarte supărat deoarece lucrările la sala de sport au fost, din nou, sistate. Am înțeles că lucrările, care sunt efectuate prin Compania Națională de Investiții, au fost oprite deoarece firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență. Situația este foarte grea pentru că s-au efectuat deja diverse lucrări iar dacă vine iarna este posibil ca multe dintre ele să fie afectate. Acum două zile am făcut o adresă la CNI și am solicitat să fiu informat cu privire la această investiție. Aș vrea să știu exact ce se întâmplă, de ce nu se mai lucrează și când va fi totuși gata", a declarat primarul Gheorghe Moldovan.

Lucrările la sala de sport au început încă din 2012 prin Compania Națională de Investiții însă birocrația excesivă a îngreunat finalizarea acesteia la termen, după ce Guvernul Ponta a oprit finanțarea obiectivului de investiții deși locuitorii așteptau cu nerăbdare să practice diverse sporturi chiar la ei în comună.

Ulterior, la începutul acestui an, ele au fost reluate iar, în urmă cu câteva luni, primarul Gheorghe Moldovan spunea că este optimist că noua construcție va fi gata în luna septembrie 2014.

Din păcate, planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg iar locuitorii vor mai avea de așteptat pentru a practica diverse sporturi chiar la ei în comună.

Noua sală de sport este destinată tuturor categoriilor de vârstă și orice persoană va putea beneficia de facilități, nu doar elevii din localitate. Capacitatea sălii este de 150 de locuri și corespunde normelor europene. Mai mult, lângă sala de sport va fi amenajată și o bază sportivă ce va cuprinde și un stadion, precum și vestiare pentru cei care vor să practice diverse sporturi, întregul parc sportiv fiind amenajat pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.

Edilul din Albești spune că locuitorii au mare nevoie de această sală deoarece, în momentul de față, cei care doresc să practice vreun sport sunt nevoiți să meargă la Mangalia fiind obligați și la alte costuri, pe lângă cele pe care le presupune transportul în orașul învecinat, cum ar fi închirierea unor spații sportive.

"Cei peste 200 de copii, echipele de rugby, de fotbal, oamenii în vârstă, cu toții așteaptă finalizarea sălii de sport din comună. Interesul pentru această construcție este foarte mare în rândul locuitorilor iar oamenii nu prea înțeleg de ce s-a tot amânat finalizarea ei. Ei știu că aceasta trebuia să fie deja gata și tocmai de aceea am depus eforturi și am mers pe la ministere ca să obțin aprobare pentru continuarea construcției. În ultima vreme, mentalitatea oamenilor s-a schimbat mult. Ei au înțeles că grija pentru alimentație și sport este foarte necesară și, în scurt timp, practicarea sporturilor preferate va putea fi efectuată chiar în comuna noastră", a spus primarul Gheorghe Moldovan. 

Comentează știrea

silvia
28 septembrie 2014
silvia

Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4602 secunde