Senatorul Vergil Chițac:

"Sesiunea AP NATO arată că suntem membri de încredere"

164
1

Articole recomandate

Cea de-a 63-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a NATO este, cu siguranță, cea mai importantă de la finalul Războiului rece, a declarat șeful delegației române la AP NATO, senatorul constănțean Vergil Chițac. 


"Faptul că timp de 20 de ani România a organizat de trei ori această importantă sesiune a AP NATO arată că suntem membri de încredere, voluntari și devotați ai Alianței. Dar sigur că exemplul acesta nu este semnificativ, semnificativă este însă acțiunea Armatei Române în teatrele de operații din exterior, fie că e vorba de Afganistan, fie că e vorba de Balcanii de vest sau de misiunile de pe marile fregate din Marea Mediterană sau în Nordul Africii, adevărat, sub egida Uniunii Europene, pentru a lupta cu pirații. Sesiunea anuală a AP NATO este, cu siguranță, cea mai importantă organizată de noi până acum sau cel puțin de la finalul Războiului Rece, pentru că se întâmplă într-o perioadă în care Alianța NATO este profund subminată și se încearcă destabilizarea, dacă nu chiar destructurarea Uniunii Europene. Sunt atâtea zone fierbinți, dacă ne uităm pe harta globală", a declarat Vergil Chițac.


Comentează știrea

a-mirabilis
9 octombrie 2017
Leganat de vorbe

Adevar graita-i-,,membrii de incredere,voluntari si devotati ai Aliantei''Ce leganat de vorbe? Ce mobilizator ? Adevarate aureole maiestrite care indeamna la emulatie populara pe ruinele retorismului rasuflat..Aceste cuvinte rostite trebuie puse la cantar ,pentru a primeni spiritul public al poporului roman cu o credinta belicoasa de alianta ,eliminand inentiile ,,ascunse''a intaririi armatei nationale.D-nule senator,daca-l injurai si pe ,,inamic'',ala cu 6 submarine in M.Neagra pe care deocamdata le foloseste in M.Med.pentru Assad,vorbele tale ar fi semant ca un toast care nu se mai ispraveste.Nu prea am inteles cum este cu ,,misiunile de pe marile fregate ...in lupta cu piratii''.Dar ,oricum o sa mai reveniti ,ca doar pentru asta sunteti senator.Sa ne mentineti in starea de somnolenta si lipsa de control al bugetului destinat armatei national-aliata sau aliata -national.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4998 secunde