Șeful statului a promulgat Legea prin care se înființează Avocatul Copilului

114
Șeful statului a promulgat Legea prin care se înființează Avocatul Copilului - iohannisavocatulcopiilor-1515158588.jpg
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, recent, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, prin care se înființează Avocatul Copilului, care se va ocupa exclusiv de protecția drepturilor copilului.

Avocatul Copilului va avea ca atribuție realizarea de studii și evaluări privind gradul în care autoritățile administrației publice centrale sau locale, dar și specialiștii sau persoanele fizice din România respectă, în fapt, drepturile copilului.

Pentru funcționarea Avocatului Copilului vor fi înființate 18 noi posturi, dintre care patru posturi în aparatul central al Avocatului Poporului și câte un post pentru fiecare birou teritorial. Persoanele respective vor instrumenta exclusiv dosarele și cazurile care vizează problematica drepturilor copilului.

"Prin adoptarea acestui act normativ, Guvernul respectă recomandarea de țară făcută României de Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului de la Geneva, având în vedere că instituția Avocatului Poporului este organizată și funcționează în conformitate cu Principiile de la Paris, conform cărora statele membre sunt încurajate să creeze sau să consolideze instituțiile naționale, cărora să le confere un mandat cât mai amplu posibil în promovarea și protecția drepturilor omului", precizează reprezentanții Guvernului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0432 secunde