€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Se poate organiza referendum în aceeași zi cu alegerile? Ce spun cei de la ALDE

Ştire online publicată Luni, 18 Martie 2019. Autor: Carmen MOCANU
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, cu prilejul unei vizite la Constanța, că el contestă vehement organizarea unui eventual referendum pe Justiție pe data de 26 mai, în aceeași zi cu alegerile europarlamentare. 
„Curtea Constituțională a decretat că nu este neconstituțional, dar să știți că sunt două aspecte. Unul este aspectul de constituționalitate și altul este aspectul politic de oportunitate. Deci, eu contest vehement oportunitatea organizării oricărui tip de referendum simultan cu alegeri locale, parlamentare, prezidențiale, de orice fel, pentru că sensul alegerilor riscă să fie deturnat, distorsionat. Și, din acest motiv, eu consider că nu este oportun. Din punct de vedere constituțional, da, e OK“, a spus Tăriceanu, într-o conferință de presă, întrebat dacă este de acord cu organizarea unui posibil referendum pe justiție odată cu alegerile europarlamentare. 


Prezent la conferința de presă, Daniel Barbu, candidat ALDE la alegerile pentru Parlamentul European, a afirmat că există o recomandare a Comisiei Europene de a nu se organiza și un referendum pe 26 mai. 


„Există o recomandare a Comisiei Europene, potrivit căreia pe 26 mai a.c. să nu se organizeze niciun alt tip de eveniment politic care să paraziteze alegerile europene, care sunt considerate amenințate de diferite riscuri digitale și așa mai departe. Și atunci, pentru a asigura securitatea modului în care toți cetățenii europeni din cele 27 de state care vor participa la scrutin, pentru a asigura securitatea votului, ca el să fie îndreptat înspre Parlamentul European și nu către alte teme, recomandarea Comisiei este ca să nu se organizeze niciun fel de alte tipuri de evenimente“, a explicat Daniel Barbu. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9351 secunde