Scandal în administrație! Viceprimarul sare la gâtul primarului

6274
2

Articole de la același autor

Viceprimarul orașului Hârșova, Ionel Dia, continuă tirul acuzațiilor la adresa primarului Viorel Ionescu, însă, la fel ca și în celelalte epistole pe care le transmite presei, "uită" să aducă și probe în susținerea celor afirmate. Interesant este că Ionel Dia spune că este jurist de profesie, ceea ce ridică extrem de multe semne de întrebare dacă acesta a studiat sau nu cu adevărat la o facultate de Drept. Mai mult, o asemenea tactică, respectiv cea a acuzațiilor fără probe, demonstrează frustrarea pe care Dia a acumulat-o față de faptul că nu a reușit să câștige mandatul de primar la care a râvnit atât de mult. În plus, acuzațiile sale fără să fie probate cataloghează atitudinea sa drept una politică. 


Una dintre nemulțumirile lui Dia vizează numirea ca manager a Spitalului Orășenesc Hârșova a medicului chirurg Cristian Nicoară, numire făcută prin dispoziție a primarului Viorel Ionescu. Numire care, din punctul de vedere al liberalului Ionel Dia, este "controversată și abuzivă, cu încălcarea prevederilor legale, fiind atribuită medicului Nicoară Cristian, un domn care are un trecut mai mult decât dubios. Acesta a fost demis din funcția de manager al Spitalului Cernavodă în anul 2009, constatându-se deficiențe grave în actul managerial la capitolele igienă, organizarea resurselor umane, circuitul pacienților și pentru faptul că nu a fost respectat planul de conformare pentru avizarea autorizării pe anul respectiv. În cursul aceluiași an, doctorul Nicoară Cristian a fost trimis în judecată pentru delapidare". 


Mai departe, firul viceprimarului Ionel Dia "se rupe". Cu alte cuvinte, uită să spună sau chiar să verifice, ceea ce este și mai grav, cum s-a finalizat procesul în care a fost implicat medicul Nicoară. El menționează doar că la dosarul managerului nu se află cazierul judiciar și nici CV-ul și astfel lasă să se interpreteze că medicul Nicoară ar fi un infractor. 


Pe de altă parte, mai mult ca sigur Dia știe cât rău poate să facă asemenea acuzații fără acoperire, el însuși având probleme cu legea în anii trecuți. Numai că dorința de a lovi în primarul Ionescu prin intermediul oricărei persoane care are de-a face cu acesta îl încântă mai mult. 


"Am avut un proces în 2009, însă m-am judecat și am fost achitat. Am cazierul judiciar curat. Ba, mai mult, în urma acelui proces, Ministerul Sănătății a fost nevoit să schimbe legea. Nu vreau să intru în detalii, ar fi prea multe de spus. De la acel moment, am învățat că orice nemulțumire sau neregulă trebuie să o rezolv doar prin intermediul autorităților statului și așa voi face și acum", a declarat medicul Cristian Nicoară. 


"Am venit să fac ordine în spital" 


Acuzațiile liberalului Ionel Dia nu se opresc însă aici față de noul manager. 


"De la data numirii în funcția de manager de către primarul Ionescu, domnul Nicoară efectiv terorizează angajații spitalului. Se pare că acesta și-a propus să alunge medicii din spital, aceiași medici care au contribuit esențial pentru menținerea în funcțiune și acreditarea acestui așezământ. În prim-planul acestui scandal se află doctorii Fricățel. Primarul Ionescu face toate aceste abuzuri și nedreptăți familiei Fricățel, prin intermediul managerului Nicoară. De la venirea managerului Nicoară, spitalul este într-un haos total. Bolnavii sunt lăsați în frig, au început demolările fără autorizație, iar ambulanța este folosită în mod abuziv pentru naveta manage-rului pe ruta Hârșova - Constanța", mai spune Dia în comunicatul de presă transmis mass-media. 


"Eu am venit aici să fac ordine în spital. Probabil, unele persoane se simt deranjate de ceea ce am descoperit. Am dispus efectuarea unui raport și s-au constatat nereguli extrem de grave. Am sesizat autoritățile statului. Cât despre familia Fricățel, sunt uimit, îi respect, îi consider niște medici buni. Este adevărat, uneori mă deplasez cu mașina spitalului, dar pentru a merge la CAS, la minister, adică în interes de serviciu", a declarat managerul Cristian Nicoară. 


v v v


Epistola lui Ionel Dia, care cuprinde patru pagini și, care, din lipsă de spațiu, nu poate fi publicată integral, cuprinde și alte nemulțumiri personale ale acestuia. De la angajarea de către primar a unui director interimar la Carsium Edil SRL, repartiția de locuințe ANL unor persoane care nu ar avea dreptul, dar și faptul că primarul ar locui abuziv pe un teren care nu-i aparține, încă din 2006. 


"La numirea managerului de la spital am ținut cont de legea specială. Nu știu pe ce se bazează domnul Dia când face asemenea acuzații. La fel ca și în cazul directorului de la Carsium, la fel ca și în cazul unde sunt acuzat că locuiesc abuziv, eu nu spun decât atât: să dovedească că sunt adevărate. Dacă aș locui abuziv, de 10 ani, atunci de ce nu-și pune întrebarea de ce fostul primar Nădrag nu a demolat locuința", a declarat primarul Viorel Ionescu. 


Pe de altă parte, viceprimarul Ionel Dia recunoaște că relația sa cu edilul este una catastrofală și îl acuză pe acesta de abuz în serviciu. El spune că primarul a refuzat să-i delege atribuții pe care să le îndeplinească, i-a luat calculatorul din birou, nu a primit telefon de serviciu și le-a interzis șoferilor primăriei să se deplaseze cu el și funcționarilor să-l sprijine. 


"Cea mai josnică soluție împotriva mea a fost de a-mi reduce în mod abuziv indemnizația, sperând că poate astfel voi decide să renunț", mai spune Dia.


La rândul său, edilul Viorel Ionescu recunoaște că Dia a primit un salariu mai mic, însă din alte motive. 


"I-am impus să vină zilnic la program. De la 8.00 la 16.00. Să semneze condica, așa cum fac toți angajații, însă nu a înțeles. În aceste condiții, calculatorul a fost mutat la un alt departament, unde era nevoie. Eu, cât timp nu am avut calculator, am venit la primărie cu laptopul personal. Cât despre salariu, nu i l-am redus. Primește bani pentru atât timp cât lucrează, conform statului de plată care se face pe baza condicii de prezență. De altfel, domnul Dia nu mai vine deloc la serviciu din luna octombrie a anului trecut", a explicat edilul orașului Hârșova, Viorel Ionescu. 


Comentează știrea

Anonim
18 ianuarie 2017
Primarul si viceprimarul

Nu mi se pare corect ca toata lumea sa arunce cu noroi in domnul Dia. Fiecare are greselile lui . Domnule Ionescu unde erați când trebuiau dezapezite toate străzile din Harsova ? Luati exemplu de la domnul Gurgu (primarul de la Ciobanu ),dânsul la ora 12-1 noaptea era pe masina de dezapezit ,dumneavoastră ce făceați? Stateati bine mersi in pat la televizor ,nu ? Aratati-mi ce ati facut in orasul asta ?! Nici măcar damburile acelea nu ati fost in stare sa le scoateți inainte sa ningă ! Sunteți foarte mândru de funcția pe care o aveti ,dar stați liniștit se va rezolva si asta ! Eu va propun sa lăsați amândoi de la voi si sa puneți mana la treaba ,ca altfel se alege praful de orasul asta . Aveti functia asta pentru ce ? Sa stați toata ziua intr-un birou ,la căldură ,si sa primiți bani?? Orasul ăsta are nevoie de locuri de muncă! Treziti-vă oameni buni! Ne-am pătat destul imaginea orasului prin faptul ca domnul Ionescu si domnul Dia sunt mai ceva decat copii mici. Incetati sa va mai aruncati vorbe urâte si lăsați certurile astea ! Dați mana si faceți pace măcar pana se termină mandatul ,pentru cetățenii orasului vostru ,nu pentru altceva!

Camelia
19 ianuarie 2017
societate macinata de prostie

Domnilor, am ajuns precum oile. Daca o oaie mananca iarba stricata, toate o urmeaza. In aceasta tara politicul joaca cetatenii in picioare. Ce tot bateti din pinteni sa se dea mana, sa fie pace, sa fie armonie? De cand s-au terminat alegerile cred ca primarul nici nu se poate dezmaticii. Permanent se lanseaza atacuri din partea lui Dia si a lui Nadrag, care in ciuda aparentei ca ce le pasa lor de acest oras, fraternizeaza ca sa il dea jos pe Ionescu. Suntem atat de prosti sau orbi? Pe cine mintim? Poate primaru sa traga la aceeasi caruta cu unul care sta cu cutitul deasupra capului si vrea doar sa speculeze cate o informatie ceva ca sa ii mai dea o lovitura? Este mai mult decat evidenta dusmania lui Dia. Cat de ipocrit sa fii sa spui ca vrei sa faci treaba. Pentru cine sau pentru ce? Pentru imaginea lui Ionescu, sa infloreasca orasul in mandatului lui? Hai sa privim si dincolo de fatarnicia pe care ne-o serveste dl. Dia. Personal nu cred ca va putea fi o echipa la Harsova cu Dia viceprimar. Cu atat mai putin de acum incolo.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4288 secunde