Scandal ca la ușa cortului în PSD. Ce acuzații și-au aruncat Dragnea și Sturzu

283
2
Scandal ca la ușa cortului în PSD.  Ce acuzații și-au aruncat Dragnea și Sturzu - liviudragneamihaisturzu-1450016483.jpg

Articole de la același autor

Fostul șef al organizației TSD Mihai Sturzu l-a atacat, sâmbătă, la congresul tinerilor social-democrați, pe Liviu Dragnea, căruia i-a cerut să se auto-suspende din funcția de președinte al partidului din cauza dosarului Referendumului în care a fost condamnat în primă instanță.

"Suspendați-vă, conform noului statut al PSD, din funcția de președinte, convocați un congres al PSD fără liste și corect, așa cum dumneavoastră vi l-ați dorit și haideți, că deja este prea târziu, să ne pregătim corect pentru anul 2016", a spus Mihai Sturzu în fața delegaților prezenți la Congresul TSD.

Sturzu i-a cerut liderului PSD, Liviu Dragnea, să își asume schimbările pe care acesta le-a propus PSD-ului.

"Asumați-vă, că poate nu trăim atât de mult într-o lume a realităților obiective și a percepțiilor oamenilor despre realitate, că partidele politice operează cu percepții despre realitate și despre adevăr. Faceți dumneavoastră ceea ce ne-ați spus mereu să facem și noi, puneți interesul partidului mai presus de interesul dumneavoastră personal", a mai spus Sturzu.

Președintele PSD Liviu Dragnea nu s-a lăsat mai prejos și a răspuns atacurilor lansate de Mihai Sturzu. El a dezvăluit tinerilor prezenți la Congresul TSD că Sturzu i-ar fi propus să se folosească în scop electoral de emoția tragediei de la "Colectiv".

Președintele PSD a spus că, la acel moment, "domnul aviator Sturzu" i-a propus ceva cu care nu doar că nu a fost de acord, dar l-a cutremurat: să folosească acea emoție generată de tragedie, să vină la sediul PSD cu un grup de tineri, să însceneze un conflict cu Dragnea, din care să se nască o nouă mișcare politică, după care aceasta să facă o alianță cu PSD.

"Nu este admisibil să folosești o tragedie în care au murit 60 de tineri pentru așa ceva. Dacă reforma în PSD trebuie să înceapă cu ceva, cu așa ceva trebuie să înceapă. Sunt câțiva care n-au înțeles că PSD-ul a intrat în altă etapă", a adăugat Dragnea. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4185 secunde