Rovana Plumb: În ziua alegerilor europarlamentare nu ar trebuie să fie organizat și referendum

119
Rovana Plumb: În ziua alegerilor europarlamentare nu ar trebuie să fie organizat și referendum - c1200x630rovanaplumb83823300-1552828842.jpg
Rovana Plumb, cap de listă PSD pentru alegerile prezidențiale, a declarat, duminică, la Brăila, că în ziua alegerilor pentru Parlamentul European nu ar trebui să se organizeze și un referendum.


Partidul Social Democrat este cel mai pro-european partid, a declarat duminică, la Brăila, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care a criticat europarlamentarii români care denigrează România la Bruxelles.

"PSD este cel mai pro-european partid. Noi am fost cei care am vorbit prima oară de necesitatea ca România să fie membră a Uniunii Europene. Parcursul european al României este ireversibil. Cu părere de rău vă spun însă că sunt europarlamentari, adversari politici, care denigrează România, care votează împotriva României. Acest lucru este inacceptabil, nu există nicio justificare să votezi împotriva propriei țări. Trebuie să trimitem în Parlamentul European patrioți. România are nevoie de patrioți în instituțiile europene. Avem în Brăila 534 de obiective finanțate din fonduri europene, în valoare de peste 1,1 miliarde lei. Toate sunt în curs în implementare. La podul peste Dunăre se lucrează la aplicația pentru finanțarea UE, sperăm să fie gata în primul semestru al acestui an", a declarat Rovana Plumb, la Conferința extraordinară de alegeri a conducerii PSD Brăila.

Rovana Plumb a mai spus că este de părere că alegerile europarlamentare de anul acesta sunt mai importante decât oricând și nu ar trebui să se organizeze, în același timp cu ele, și un referendum.

"Au fost europarlamentari din rândul adversarilor politici care au votat împotriva României. Cunosc decizia Curții Constituționale și cred că în ziua alegerilor nu ar trebuie să existe și un referendum pe orice temă, de orice fel", a spus Rovana Plumb.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2381 secunde