Rovana Plumb a fost aleasă în conducerea Partidului Socialiștilor Europeni

137
Rovana Plumb a fost aleasă în conducerea Partidului Socialiștilor Europeni - rovanaplumb-1544272483.jpg
Președinta Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD), Rovana Plumb, a fost aleasă în forumul de conducere a Partidului Socialiștilor Europeni (PESPresidency), conform deciziilor luate în cadrul Congresului PES desfășurat la Lisabona, informează un comunicat transmis sâmbătă Agerpres de către biroul de presă al PSD.


"Sunt onorată că îmi voi reprezenta colegii social-democrații la nivel european, mai ales în contextul alegerilor europene care se vor desfășura în mai anul viitor. Alegerile europene sunt o provocare pentru România și pentru UE și este datoria noastră să ne asigurăm că cetățenii europeni au opțiuni de vot viabile și că înțeleg politica social-democrată drept parte din soluție. Aceasta va fi misiunea mea în cadrul PES și pe mai departe - să promovez o politică social-democrată modernă, conectată la realitățile naționale și europene. Apartenența la cea mai puternică familie politică europeană îmi dă încredere că România poate fi cu adevărat puternică în Europa", a declarat Rovana Plumb, ministru al Fondurilor Europene, citată în comunicatul menționat, potrivit Agerpres.


În cadrul evenimentului de la Lisabona au fost adoptate mai multe rezoluții care au în vedere propunerea de soluții concrete la problemele cu care se confruntă în prezent Europa: respectarea egalității de gen, susținerea dezvoltării unui mediu și a unei alimentații sănătoase, întărirea structurilor democratice la nivelul țărilor europene, realizarea de politici de azil și migrație echitabile și progresive, stimularea participării tinerilor în politică, susținerea unui climat de pace și prosperitate în lume, evidențiază comunicatul PSD.


"România va fi mai respectată dacă vom avea mai mulți social-democrați în Parlamentul European, care să susțină aceste probleme pe agenda europeană. Europa are nevoie de mai mulți social-democrați care nu și-au pierdut reperele și care vor pune drepturile europenilor mai presus de orice", a declarat Rovana Plumb.


Conform sursei citate, în cadrul Congresului PES a fost discutat și subiectul referitor la preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019. "Avem motoarele încălzite și așteptăm cu toții momentul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene. Suntem pregătiți să ne asumăm toate responsabilitățile care ne revin și suntem convinși că România va avea un mandat de succes. România merită mai multă încredere la acest capitol și nu numai", a subliniat Rovana Plumb, potrivit comunicatului PSD.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7864 secunde