Românii au de ales între o Românie puternică în interiorul UE sau un stat colonial în afara Europei

137
Românii au de ales între o Românie puternică în interiorul UE sau un stat colonial în afara Europei - ancaboagiu-1354882559.jpg
Vicepreședintele PDL Anca Boagiu a declarat, vineri, că votul pe care-l vor da duminică românii are o miză istorică, reprezentând o opțiune între o Românie liberă și puternică în interiorul UE și un stat colonial în afara Europei.

'Pe 9 decembrie votăm pentru a deveni un stat liber în Europa sau pentru a deveni un stat colonial în afara Europei. Practic, votul din 9 decembrie are o miză istorică de data aceasta pentru că decidem viitorul nostru și al copiilor noștri. Sperăm că n-am uitat niciunul dintre noi ce s-a întâmplat astă vară, când prin lovitura de stat orchestrată de către USL s-a încercat scoaterea agresivă a României din Europa. Atunci valorile democrației au fost apărate de reacția românilor care au respins lovitura de stat, sancționând USL prin votul pe care l-au dat astă-vară. Poziția României a fost sprijinită puternic de lideri internaționali, atât europeni, cât și americani, partenerii noștri strategici din UE și NATO. (...) USL continuă agresiv campania de scoatere a României din UE', a susținut Anca Boagiu, candidat ARD într-un colegiu senatorial din sectorul 2, într-o conferință de presă.

Potrivit Agerpres, ea a adăugat că oficiali ai UE și NATO și-au arătat public îngrijorarea că România sub USL este scoasă din Europa.

"Noi, ARD, înțelegem gravitatea acestor fapte. Sun convinsă că și dumneavoastră înțelegeți gravitatea acestor fapte. Sun convinsă că și USL înțelege, dar miza lor este total opusă interesului național al României. Miza USL este scoaterea României din UE și resovietizarea regiunii. (...) Din păcate, pe 9 decembrie, trebuie să luptăm, din nou, împotriva USL care ne scoate din nou la mezat. Votul din data de 9 decembrie reprezintă alegerea între o Românie liberă și puternică în Europa și în spațiul transatlantic sau transformarea României într-un stat colonial, un stat care să se afle în afara Europei', a mai declarat Boagiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3204 secunde