Restaurarea Cazinoului, blocată din cauza licitațiilor. Când ar putea începe lucrările

1065
Restaurarea Cazinoului, blocată din cauza licitațiilor. Când ar putea începe lucrările - cazino3-1469967330.jpg
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat, recent, că procedurile de atribuire a contractului pentru reabilitarea Cazinoului din Constanța ar putea intra în linie dreaptă. 


"Pe 3 august, la Curtea de Apel București, va fi judecat recursul înaintat de o firmă care a contestat licitația pentru atribuirea contractului privind restau-rarea monumentului istoric. Societatea contestatoare a pierdut în primă instanță, pe fond, iar acum se judecă recursul. Cred că nici de această dată societatea respectivă nu va avea câștig de cauză. Apoi, din 4 august, Compania Națională de Investiții, care se ocupă de lucrări, va demara procedura de depunere a ofertelor. Cred că refacerea Cazinoului este pe un drum ireversibil, în sensul că, oricât de mult s-ar contesta licitația, clădirea-monument a Con-stanței va fi restaurată. Eu am convin-gerea că, până la finalul anului, vom avea un câștigător al licitației și îmi doresc, ca orice constănțean, ca lucrările să înceapă cât mai repede. Vă dați seama că acest punct de atracție ajunge în momentul de față să fie un fel de pată neagră pe harta centrului istoric al Constanței, când iată că totul învie. Avem multe proiecte, Cazinoul este un pilon important pe harta noastră, așa că nu îl lăsăm de izbeliște", a spus primarul Decebal Făgădău. 


La începutul anului trecut, repre-zentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) s-au ținut de cuvânt și au dat undă verde proiectului de reabilitare a Cazinoului din Constanța, așa cum au promis cu puțin timp înainte de cam-pania electorală pentru prezidențialele din 2014. 


Cu toate acestea, lucrările efective nu au demarat încă, deoarece procedurile sunt destul de greoaie, ținând cont că este vorba despre un obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice din România. 


Concret, până acum, la MDRAP s-a efectuat, în comisia tehnico-economică, aprobarea studiului de fezabilitate privind consolidarea și restaurarea Cazinoului din Constanța. Mai mult, a fost alocată și suma de 9,5 milioane de euro, necesară pentru restaurare. Banii au fost acordați de minister Companiei Naționale de Investiții (CNI), care se ocupă de tot ce înseamnă proceduri și licitații pentru reabilitarea simbolului Constanței și nu direct Primăriei Constanța, așa cum cred unii. Din păcate, demararea proiectului este îngreunată din cauza contestatarilor care au participat la licitația pentru restaurare.


Constănțenii care au fost interesați și au urmărit cu adevărat care este situația știu că soarta Cazinoului din Constanța a ajuns la mâna celor de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), după ce una dintre firmele care a pierdut licitația a contestat rezultatul. 


Mai exact, Compania Națională de Investiții a făcut licitația pentru stabilirea firmei care urma să facă restaurarea Cazinoului din Constanța. Inițial, au fost cinci firme. În cele din urmă, după multe evaluări tehnice, a câștigat una dintre ele, dar o altă firmă care a pierdut a contestat rezultatul la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. În cele din urmă, s-a dispus ca licitația să fie reluată cu aceleași oferte. În acest context, termenul avansat cu un an în urmă de primarul Decebal Făgădău, care spunea că lucrările efective ar putea începe la 30 iunie 2016, nu a mai putut fi respectat. 


Așadar, din toată povestea reiese că labirintul licitațiilor a dat peste cap toate calculele ce vizau începerea lucrărilor până în luna iunie, însă cum speranța moare ultima, edilul Constanței speră ca lucrările să fie începute măcar până la sfârșitul anului. Făgădău a spus că, din momentul în care vor începe lucrările, acestea vor dura între doi ani și doi ani și jumătate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5343 secunde