Liviu Dragnea:

"PSD va lua o decizie privind noul Guvern, duminică, în cadrul CExN"

117

Articole de la același autor

Social-democrații se reunesc, duminică, în cadrul CExN al partidului, pentru a lua o decizie privind susținerea sau nesusținerea noului Guvern care urmează să fie prezentat de premierul desemnat Dacian Cioloș.

"Pe noi ne interesează programul de guvernare și calitatea Cabinetului. Și după ce va fi învestit acest Guvern, dacă va fi învestit, o să ne uităm cu atenție la ceea ce face fiecare ministru și cum gestionează funcțiile publice, cum își aleg oamenii, cum numesc oamenii. Duminică, o să avem un Comitet Executiv Național, pentru că până duminică sper să avem și noi și opinia publică lista Cabinetului și atunci vom putea lua o decizie politică având mai multe informații", a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

Totodată, Dragnea a adăugat că, în cadrul discuțiilor, i-a transmis premierului desemnat că "parlamentarii PSD vor avea o atitudine corectă în comisii, dar vor fi foarte atenți la prestația fiecărui ministru".

"Vor pune întrebări decente, dar l-am rugat să le spună membrilor Cabinetului să ia foarte în serios audierile la comisii, pentru că noi avem încredere în Dacian Cioloș, dar nu știm ce echipă guvernamentală va forma. Și pentru noi contează prestația fiecărui ministru, pentru că se vorbește de un guvern format din experți, că așa s-a decis la Cotroceni. Asta înseamnă că un ministru, dacă este considerat expert, trebuie să dovedească în primul rând în comisie, în fața parlamentarilor", a declarat liderul social-democraților. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5284 secunde