PSD reacționează: "Singurul buget pe placul lui Iohannis ar fi cel propus de PNL"

290
PSD reacționează:
Social-democrații au transmis, prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook a partidului, că singurul buget pe placul președintelui Klaus Iohannis ar fi cel propus de PNL, iar campania sa electorală este singurul lucru care îl preocupă. 
"Singurul buget pe placul lui Iohannis ar fi cel propus de PNL. Nu înțelege însă că cetățenii nu au încredere că PNL ar putea conduce România, așa cum s-a văzut la ultimele alegeri. În cei doi ani de guvernare PSD, economia a mers bine, puterea de cumpărare a pensionarilor și salariaților a crescut cu 18% - 20%, peste rata inflației, iar în acest an, Guvernul a alocat cu peste 15 miliarde lei mai mult pentru investiții. Lucrurile ar fi putut merge și mai bine dacă Iohannis nu ar fi băgat tot timpul bețe-n roate. Campania sa electorală este singurul lucru care îl preocupă. Blochează orice, fără să fi avut nici măcar o singură inițiativă constructivă, care să fi adus ceva bun pentru cetățeni! Din acest motiv PNL a pierdut alegerile, iar românii consideră în continuare că PSD poate administra cel mai bine economia națională", susțin social-democrații. 
Reamintim că, miercuri, purtătorul de cuvânt al președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat că șeful statului urmează să ia o decizie cu privire la legile bugetului de stat și asigurărilor sociale, pe care o va anunța public în zilele care vin, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării și progresului țării, ci "bunăstării PSD".




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3684 secunde