PSD Constanța cere DE URGENȚĂ Congres în partid
123
Articole de la același autor
Șoseaua de Coastă, o investiție contra-cronometru. Cum se va putea ajunge din Portul Tomis în Mamaia
10 Septembrie 2015
Centru pentru bolnavii de Alzheimer, construit la Agigea cu fonduri europene
04 Septembrie 2015
Centrul distracției se mută la Techirghiol. Ce surprize a pregătit primarul Adrian Stan
20 August 2015
Biroul Permanent al Organizației Județene Constanța a Partidului Social Democrat consideră că se impune convocarea de urgență a Congresului PSD, acțiune care să asigure legitimitatea și stabilitatea conducerii partidului.
"Considerăm că actul guvernamental, girat de PSD, și-a demonstrat pe deplin eficiența si coerența, și cu atât mai mult, trebuie dublat de o acțiune politică fermă și clară. Astfel, vom depăși actuala stare de incertitudine, vor fi aleși lideri puternici, cu viziune, care să stabilească strategia politică a partidului; urmează un an electoral extrem de important, iar Partidul Social Democrat are nevoie de un program politic bine structurat, coerent, care să fie îndeplinit întocmai, la nivel central și în teritoriu. Congresul este forul suprem de decizie, singurul care poate valida o nouă conducere, într-un cadru democratic, la care vor fi prezenți reprezentanții tuturor structurilor Partidului Social Democrat", se spune într-un comunicat de presă remis redacției de PSD Constanța.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 29 August 2015
Sâmbătă, 29 August 2015
Marţi, 11 August 2015
Marţi, 04 August 2015
Joi, 23 Iulie 2015
Miercuri, 22 Iulie 2015
Marţi, 14 Iulie 2015
Luni, 13 Iulie 2015
Miercuri, 29 Iulie 2015