€ 4.7315
£ 5.2727
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:
Deputatul Bogdan Huțucă:

"PSD bagă în incapacitate de plată marile primării. Constanța va pierde sume importante"

Ştire online publicată Vineri, 10 Noiembrie 2017. Autor: Carmen MOCANU
Vicepreședintele Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților, deputatul Bogdan Huțucă, critică măsurile fiscale adoptate, la ultima ședință, de Guvernul PSD Mihai Tudose, și susține că acestea sunt un asalt frontal asupra stabilității fiscale și un nonsens sistemic, care va duce, în final, la tăierea veniturilor unor categorii de angajați și va genera presiuni asupra costurilor unor companii.

„Mutarea contribuțiilor la angajat este cea mai proastă idee fiscală de la introducerea impozitului progresiv încoace. Veniturile nete din salarii în sectorul public vor scădea în anul 2018 mult sub nivelul așteptărilor generate de Legea salarizării. Pentru mediul privat, cele mai vizate sunt companiile din sectorul IT și din domeniul cercetării-dezvoltării unde veniturile angajaților sunt scutite de impozit. Acești angajatori vor avea una din două opțiuni. Ori cresc corespunzător brutul, pentru a nu le micșora angajaților salariul net, cu consecința unor disponibilizări, ori reduc salariile cu 15%. Din păcate, nu prea există cale de mijloc”, declară deputatul liberal Bogdan Huțucă.

El mai consideră că reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, în esență o măsură pozitivă, vine cu un impact devastator pentru municipalități.

„Este și cazul municipiului Constanța, care va pierde sume importante din sumele defalcate din impozitul pe venit. Unii experți au evaluat pierderile chiar și la 40%. Felicitări PSD! Ați reușit ca într-o singură ședință de guvern să băgați în noroi, și eventual in capacitate în de plată, cele mai importante primării din România. Efectele acestei măsuri pot fi compensate ori prin creșteri de impozite și taxe locale, ori prin amânarea unor investiții de interes local, cel care va deconta la final fiind, fără îndoială, cetățeanul”, a mai explicat deputatul liberal.

De asemenea, Bogdan Huțucă este de părere că s-a ajuns în această situație pentru că PSD a ales, din nou, să meargă pe mâna populismului și nu a responsabilității.

„Ca urmare a politicii fiscal bugetare aberante derulate pe parcursul acestui an, PSD a avut de ales între prorogarea termenelor privind creșterile salariale promise pentru anul 2018 și impunerea acestor măsuri experimentale pentru a câștiga bani la buget. Pentru că PSD a ales varianta cu cele mai mici costuri politice, dar care va genera mari dezechilibre economice, unele ireversibile, mulți români vor avea de suferit. Este ridicol cum încearcă acest PSD să dea vina pe multinaționale și bănci, chiar stupid. Aceste companii au făcut ce li s-a permis să facă. Guvernul putea și poate încă să implementeze mecanisme ce controlează și stopează eroziunea bazelor de impunere, a profiturilor acestor companii, la fel ca în orice țară europeană”, a mai declarat deputatul Bogdan Huțucă.

În altă ordine de idei, PNL a anunțat demararea unei campanii în urma căreia cetățenii să-i convingă pe parlamentari să voteze moțiunea de cenzură pe care o vor depune liberalii în Parlament, la adresa Guvernului Mihai Tudose, și a precizat că vor exista discuții în Parlament cu reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare, inclusiv cu cei de la UDMR și cu neafiliații, dar și cu nemulțumiții din PSD.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 7175 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 3914 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Monden
luni, 15 iulie Foto : Cornelia Catanga a făcut infarct! 2952 vizite, 0 comentarii Cornelia Catanga a făcut infarct!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.599 secunde