PSD anunță că Guvernul alocă 1,3 miliarde de euro pentru alocațiile copiilor

262
PSD anunță că Guvernul  alocă 1,3 miliarde de euro pentru alocațiile copiilor - psdanuntacaguvernul-1554138333.jpg
Reprezentanții PSD au anunțat, ieri, că Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde euro pentru plata alocațiilor pentru copii anul acesta.

"Începând de azi, 3,6 milioane de copii din România au alocațiile mărite! Pentru cei cu vârsta până la doi ani sau cei cu dizabilități alocația va crește de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, iar pentru ceilalți copii de la 84 lei/lună la 150 lei/lună. Pentru acest an, Guvernul va aloca în total 1,3 miliarde euro pentru plata alocațiilor. Această majorare a fost posibilă datorită parlamentarilor PSD care au inițiat și au susținut amendamentul de majorare a alocațiilor și de modificare a legii plafoanelor bugetare. În contrast, demersul demagogic al PNL propunea ca pentru majorarea alocațiilor să fie luați bani de la fondul de pensii, ceea ce era ilegal și neconstituțional", se arată pe pagina de Facebook a PSD.

Social-democrații amintesc că majorarea alocațiilor ar fi fost posibilă din luna martie.

"Copiii ar fi primit aceste majorări încă de luna trecută, dacă Iohannis nu ar fi fost primul președinte din istoria României care a blocat bugetul propriei țări", au mai scris cei de la PSD. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2941 secunde