€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Proiectul privind locuințele sociale a trecut de votul aleșilor din Medgidia

Ştire online publicată Miercuri, 29 August 2018. Autor: Carmen MOCANU
Consilierii locali de la Medgidia au fost convocați, zilele trecute, la ședința ordinară a lunii în curs. Pe ordinea de zi au fost înscrise 14 proiecte de hotărâre, din care 11 au fost admise.

Proiectele care au vizat aprobarea contului de execuție al bugetului local și al instituțiilor finanțate din venituri proprii și subvenții, pe trimestrul II al anului 2018 și Avizarea/aprobarea Documentațiilor de atribuire a contractelor de delegare, prin concesiune, a gestiunii serviciului de salubrizare aferente Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Constanța” nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi admise, în timp ce proiectul referitor la aprobarea revocării HCL nr.18/23.02.2017 privind revocarea HCL nr.30/21.04.2016 a fost retras de pe ordinea de zi de către inițiator, consilierul Marian Butnaru.

În cadrul ședinței, la primul punct s-a aprobat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Medgidia, iar la punctul următor modificarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului Municipal Medgidia.

Un alt proiect votat în ședință se referea la aprobarea actului adițional nr. 4 la acordul de parteneriat nr.144/2018 și actualizarea sumelor aferente parteneriatului dintre UAT Municipiul Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a Spitalului Municipal Medgidia, str. Ion Creangă, nr.18, lot. 1, Medgidia, județul Constanța” SMIS 115629. Valoarea totală a proiectului este de 16.978.187,84 lei, din care 16.822.773,84 lei contribuția Primăriei Municipiului Medgidia și 155.414 lei reprezintă partea Spitalului Municipal.

„În ședința lunii august s-a votat și aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea investitiei ce vizează construirea unor blocuri de locuințe sociale, mai exact, șase imobile cu regim de înalțime P+2E și lucrări tehnico edilitare aferente acestora, cu o valoare totală de 7.731.240 lei inclusiv T.V.A., cu o durată de realizare de 12 luni. Se vor construi 144 de unități locative, spații verzi, locuri de parcare, alei pietonale și drum de acces. Totodată, s-a mai votat aprobarea Registrului local al spațiilor verzi din municipiul Medgidia, județ Constanța. Acesta va fi utilizat la întocmirea documentațiilor de urbanism, precum și la eliberarea certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, fiind constituit din hărțile și planurile în format digital ale terenurilor definite ca spații verzi. De asemenea, s-a aprobat și Strategia de dezvoltare locală a Zonelor Urbane Marginalizate (ZUM) din Municipiul Medgidia, ce cuprinde: ZUM barăci Nord, ZUM Grădini Nord, ZUM Cămin C4 și Zonă Funcțională Zona Nord a Municipiului. Strategia include măsuri de intervenție pe o perioadă de trei ani pentru domeniile: infrastructură rutieră, spații de joacă, infrastructură de locuire, lucrări de reparații și consolidări structurale, precum și cursuri de formare profesională și consiliere, programe de pregătire a cadrelor didactice din școlile din ZUM”, au transmis reprezentanții Primăriei Medgidia.

Un alt proiect aprobat a fost cel referitor la preluarea din administrarea Consiliului Județean Constanța a tronsonului de drum cuprins între DN 22 C și podul rutier Canal Dunăre Marea Neagră, cu o lungime de 2,547 km. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7487 secunde