€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Proiectele europene ale Constanței, salvate din banii cetățenilor. Ce investiții vor schimba fața orașului

Ştire online publicată Marţi, 08 Decembrie 2015. Autor: Carmen MOCANU
Aleșii locali ai municipiului Constanța s-au reunit, ieri, în cadrul unei ședințe de îndată, pe ordinea de zi fiind șase proiecte de interes local. 


Practic, este vorba despre proiectele: „Parcul seniorilor”, „Parcul Arheologic”, „Reabilitarea și modernizarea iluminatului public în unele localități ale Zonei Metropolitane Constanța” și „Parcarea multi-etajată P+7E+T din stațiunea Mamaia, zona Cazinou-Albatros”. 


În fapt, toate aceste cinci proiecte s-au aflat în derulare cu fonduri europene și ar fi trebuit să fie finalizate la sfârșitul acestui an. Deoarece din cauza birocrației termenele nu au putut fi respectate, s-a obținut prelungirea lor, data limită fiind luna iunie 2016. Potrivit primarului interimar Decebal Făgădău, proiectele vor fi terminate cu bani de la bugetul local, acesta fiind și motivul pentru care consilierii au fost convocați la ședință. Practic, ei au aprobat datele de finalizare dar și cheltuielile necesare finalizării acestora cu bani de la bugetul local. În concluzie, sumele alocate pentru finalizarea celor cinci proiecte se ridică la 13 milioane lei.


„În acest caz, Primăria avea două soluții: fie să le anuleze și să încerce să le reintroducă în următorul exercițiu financiar al UE, fie să acopere din bugetul propriu sumele care trebuie cheltuite până în iunie 2016. Am optat pentru cea de-a doua variantă, ca să nu se piardă cele câteva zeci de milioane de lei accesate deja până în acest moment. Oricum, sunt proiecte care ar fi trebuit făcute și cred că alocarea banilor de la buget pentru finalizarea lor este cea mai bună soluție”, a declarat Decebal Făgădău. 


În cadrul ședinței, consilierii locali de la PSD au votat favorabil în timp ce liberalii s-au abținut pe motiv că expunerea de motive pe care au primit-o înaintea începerii ședinței nu a fost explicită.


Cel de-al șaselea proiect a fost votat în unanimitate de aleșii locali și a vizat aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „ Reparații capitale și modernizarea pasajului Cum-penei” în faza DALI. Acest proiect s-a mai aflat pe ordinea de zi și la ultima ședință din data de 27 noiembrie. La momentul res-pectiv, consilierii locali au aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți acestei investiții, numai că, valoarea estimată a investiției fără TVA era de 1,4 milioane euro, iar în ședința de astăzi s-au mai făcut unele rectificări privind costurile.


„Pasajul Cumpenei este cel mai bine cunoscut de constănțeni ca și Podul de la Butelii. Proiectantul a prezentat o fișă tehnică actualizată a lucrărilor care vor fi executate, reabilitarea podului intrând pe lista de proiecte. Termenul de execuție al acestui proiect este de 12 luni de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor, dar acestea se pot finaliza în șase luni de zile. Valoarea totală a lucrărilor este de 1,2 milioane de euro, fonduri exclusive din bugetul local. Lucrările vor începe în lunile martie-aprilie ale anului viitor”, a declarat șeful administrației locale din Constanța, Decebal Făgădău. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8246 secunde