Proiect unic în județ. Cum vrea primarul Gabriela Iacobici să reducă abandonul școlar

428
4

Articole de la același autor

Primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici, a inaugurat, vineri, unicul proiect de acest gen din județul Constanța. Este vorba despre Centrul de Prevenire a Abandonului și a Separării Copilului de Familia sa. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Direcției Județene pentru Protecția Copilului, parteneri în acest proiect, oameni de afaceri, locuitori ai comunei, dar și cei care s-au străduit să construiască acest loc special pentru copiii cu probleme în familie.

Șeful administrației publice din Grădina a spus că obiectivele generale ale proiectului sunt integrarea în societate a copiilor defavorizați sau abandonați și asigurarea condițiilor necesare pentru educarea acestora. "Sediul centrului s-a realizat în fosta Casă a Agronomului din localitate. Deoarece clădirea era foarte veche, ea a fost reabilitată, modernizată și extinsă", a spus primarul Gabriela Iacobici.

Astfel, au fost consolidați toți pereții interiori și exteriori, cât și fundațiile de piatră. Pentru o mai bună desfășurare a activităților, vechea construcție a fost recompartimentată și extinsă. Ea are parter și un etaj. La parter a fost amenajată o cantină cu o suprafață de aproximativ 36 mp, o bucătărie de 17 mp și un spațiu de depozitare cu acces din exterior. Totodată, au fost amenajate două grupuri sanitare și un hol de acces la grupurile sanitare. De asemenea, în extinderea propusă a fost cuprinsă și camera centralei termice, precum și un depozit de combustibili necesari funcționării centralei. La etaj s-a realizat pe o suprafață de 237 mp un spațiu destinat activităților educaționale, de recreere și odihnă a copiilor. În fața clădirii a fost amenajat un parc, iar în spatele construcției, cei mici se vor putea bucura de un loc de joacă spațios și dotat cu mobilier specific. Toți copiii care își vor petrece timpul aici vor avea un program bine stabilit. Astfel, după ce vor veni de la școală, vor primi o masă caldă, după care se vor odihni, iar apoi își vor face temele fiind supravegheați de cadre specializate.

"Sunt părinți care au plecat peste hotare lăsându-i pe cei mici în grija rudelor, unele dintre ele mult prea în vârstă ca să mai aibă puterea de a se ocupa așa cum trebuie de cei mici. Prin acest proiect, încercăm să ajutăm familiile care îi au în creștere. Vrem să sprijinim copiii pentru a nu abandona cursurile școlare. De serviciile centrului ar urma să beneficieze aproximativ 40 de copii. Ei vor fi consiliați psihologic, iar un bucătar le va face zilnic un meniu proaspăt. Tot aici, școlarii își vor putea face temele sub supravegherea dascălilor. În acest fel, sperăm să scadă riscul ca elevii care nu au părinții aproape să ajungă în centrele de plasament sau chiar să abandoneze cursurile școlare. Cei care vor beneficia de aceste servicii nu vor fi numai din comuna noastră, pot fi și din alte localități aferente județului", a declarat primarul comunei Grădina, Gabriela Iacobici.

Valoarea totală a proiectului este de 2,4 milioane lei, din care 1,5 milioane lei reprezintă contribuția Uniunii Europene.

Comentează știrea

adevar
12 decembrie 2015
adevar

Nu abandoneza invatamantul roman = trafic de femei cine abandoneza asa porcaria

tina
12 decembrie 2015
interesant

Asta inseamna sa fii primar cu adevarat , sa te gindesti la copii, bravo primaritei noastre.

Ion
12 decembrie 2015
Abandonul scolar

are un singur leac, si anume alocatia scolara sa fie acordata in functie de prezenta la scoala. restul sunt doar bune intentii.

adevar
13 decembrie 2015
adevar

profesoara romanca traficanta de femei sa nu vina de sarbatori la noi .

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4257 secunde